Biroul Permanent National al PSD a decis in sedinta de ieri sa nu conteste legea bugetului de stat si pe cea a asigurarilor sociale de stat la Curtea Constitutionala. Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a afirmat insa ca social-democratii ii cer presedintelui Traian Basescu sa nu promulge aceste legi. -In continuare, solicitam presedintelui Traian Basescu sa ramana consecvent si sa nu promulge legea bugetului de stat si a asigurarilor sociale. Acest act normativ trebuie asumat de premier si guvern in forma in care au fost adoptate-, a spus Diaconescu. In contextul in care liderii pesedisti au luat o astfel de hotarare, nici membrii Partidului Romania Mare nu vor putea ataca cele doua legi, numarul parlamentarilor peremisti fiind insuficient pentru un astfel de demers. In schimb, Diaconescu a afirmat ca PSD va depune o plangere in contencios administrativ cu privire la decizia de infiintare a Comunitatii Nationale de Informatii.
-Din punct de vedere legal, CSAT, ca si presedintele Romaniei, nu are dreptul la o initiativa legislativa si cu atat mai mult de a lua o decizie pentru a crea o noua institutie-, a declarat Cristian Diaconescu.
Pe de alta parte, in BPN al PSD s-a adus in discutie oportunitatea prezentei in parlament a primului-ministru, Calin Popescu-Tariceanu, pentru a prezenta situatia exacta privind solutiile gasite de executiv pentru populatia sinistrata in urma inundatiilor din aceasta vara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















