Propunerea României – decentă și echitabilă
Agentul României la Haga, Bogdan Aurescu, a susținut ieri în încheierea pledoariilor țării noastre în procesul intentat Ucrainei că cea mai echitabilă formă de delimitare este aceea în care Insulei Șerpilor i se acordă statutul de stâncă. Acesta a argumentat că inclusiv într-una dintre primele delimitări realizate prin Procesele Verbale agreate de România și URSS în 1949 și confirmate de documente ulterioare de același caracter, care au stabilit frontiera maritimă în jurul Insulei Șerpilor, pe un arc de cerc de 12 mile maritime de mare teritorială, maximum de spațiu maritim la care această formațiune are dreptul. Atât textul acestor procese verbale, precum și hărțile anexate lor arată clar intenția părților de a fixa o frontieră maritimă, în jurul Insulei Șerpilor. Această frontieră a fost reprezentantă în numeroase rânduri de cartografi oficiali români, sovietici precum și ucraineni. Restul delimitării platoului continental și zonele economice exclusive ale României și Ucrainei urmează să fie realizată de Curtea Internațională de Justiție, conform metodei folosită în toate cazurile similare judecate de Curte, "regula echidistanță/mediană – circumstanțe speciale/relevante", a mai precizat agentul nostru.
Insula Șerpilor are deja teritoriu maritim alocat
Profesorul Alain Pellet un alt reprezntant al României a apreciat că deja Insula Șerpilor, ca teritoriu ucrainean, beneficiază de 12 mile marine alocate prin acordurile româno-sovietice, moștenite de Ucraina. Astfel, Insula Șerpilor nu poate influența linia de delimitare, a spus profesorul francez. Nu este primul caz din jurisprudența internațională care analizează o formațiune maritimă cu caracterele Insulei Șerpilor, iar practica în materie este ca astfel de protuberanțe stâncoase să fie ignorate în delimitări, a conchis acesta. Următorul pledant a fost profesorul Vaughan Lowe care a demonstrat că linia de delimitare propusă de România respectă perfect principiul echității și că supunerea acestei linii testului proporționalității rezultă într-un echilibru al spațiilor maritime alocate celor două state în zona în dispută și coastele lor relevante. La Haga mai sunt programate, pentru joi și vineri după-amiază, al doilea tur de pledoarii și concluziile Ucrainei privind soluția de delimitare pe care aceasta o consideră echitabilă. Odată cu acestea, etapa audierilor din cadrul procesului de la Haga ia sfârșit, iar judecătorii CIJ urmează să analizeze argumentele și liniile propuse de părți și trebuie să anunțe o decizie în interval de trei până la șase luni de la încheierea audierilor, hotărâre ce este definitivă, irevocabilă și executorie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















