Membrii Comisiei de disciplina din Penitenciarul Timisoara au avizat favorabil, ieri, cererea de eliberare conditionata a lui Miron Cozma, transferat saptamana trecuta de la Jilava. Dupa cateva ore, hartia ajunge pe masa magistratilor Judecatoriei Timisoara, dosarul urmand sa fie analizat in cursul zilei de astazi.
La sfarsitul lui octombrie, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au gasit cuvenita admiterea cererii de contopire a pedepselor pe care Miron Cozma le-a primit pentru mineriadele din 1991 si 1999. In ultima dintre cele 10 zile legale de recurs, Parchetul contesta decizia, iar recursul, stabilit pentru a fi judecat pe 27 ianuarie, este reprogramat, la cererea lui Cozma, pe 9 decembrie. La trei zile dupa admiterea recursului, Cozma se transfera la Penitenciarul de maxima securitate Timisoara, unde, ieri, sase dintre cei sapte membri ai Comisiei de Disciplina avizeaza favorabil cererea de eliberare conditionata. Dar norocul nu se opreste aici, pentru ca in cateva ore dosarul ajunge pe masa magistratilor Judecatoriei Timisoara spre solutionarea finala.
Potrivit purtatorului de cuvant al Judecatoriei Timisoara, daca va fi mentinuta hotararea Comisiei de Disciplina, iar procurorul nu face recurs in termen de trei zile, Miron Cozma va iesi din inchisoare. Pe rolul Judecatoriei Timisoara se mai afla si o cerere de eliberare conditionata depusa de avocatii lui Cozma, avand ca termen data de 11 ianuarie. In cazul in care magistratii decid astazi eliberarea conditionata a lui Cozma, cererea depusa de avocati nu va mai avea obiect.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















