Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, a provocat un accident rutier la o intersecție din zona Calea 13 Septembrie, intrând cu automobilul personal într-o mașină a armatei, în care se aflau ofițeri DGIA ce se întorceau dintr-o misiune oficială. Din primele cercetări a reieșit faptul că Marius Militaru, care era însoțit de o jurnalistă de la ProTv, a fost vinovat de producerea accidentului, nerespectând semnul de acordare a priorității. În urma incidentului au fost rănite cinci persoane, între care și jurnalista, iar Militaru este cercetat pentru vătămare corporală, fiindu-i ridicat permisul de conducere.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Marius Militaru, a provocat un accident de circulație, în noaptea de duminică spre luni, în zona Calea 13 Septembrie, intrând într-o mașină a Armatei, în care se aflau ofițeri DGIA, care se întorceau dintr-o misiune diplomatică. Marius Militaru se afla în mașină alături de o jurnalistă de la ProTv când s-a petrecut accidentul, iar din primele indicii a rezultat faptul că purtătorul de cuvânt este cel care nu a văzut semnul de acordare a priorității și a intrat în coliziune cu vehiculul Ministerului Apărării. În urma incidentului, cinci persoane au fost rănite, printre care și jurnalista, însă nu a fost necesară internarea niciunuia dintre răniți, aceștia fiind consultați la fața locului de un echipaj SMURD, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan. Totodată, atât lui Marius Militaru, cât și celuilalt șofer le-a fost testată alcoolemia, rezultatul fiind zero. Testul a fost repetat la spital, rezultatul fiind negativ și de această dată. Purtătorul de cuvânt al MApN, Andreea Dumitru, a precizat că ofițerii implicați în accident însoțiseră coloana oficială a ministrului bosniac al apărării și se întorceau din misiune, când mașina lor a fost tamponată de automobilul condus de Marius Militaru. Ministrul bosniac al apărării, Selmo Cikotic, s-a aflat în România într-o vizită oficială de două zile, în care s-a întâlnit cu ministrul Teodor Meleșcanu, a mai spus Andreea Dumitru.
În urma accidentului, lui Marius Militaru i s-a reținut permisul de conducere și i s-a întocmit dosar de cercetare pentru vătămare corporală, care va fi preluat de Parchetul Militar. Purtătorul de cuvânt și-a recunoscut vina și a precizat că va plăti toate daunele materiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















