Home Social Studenții de la Construcții, scoși în stradă

Studenții de la Construcții, scoși în stradă

DISTRIBUIŢI

 În prag de an universitar, peste 300 de studenți de la Construcții București au fost "expulzați", pe nepusă masă, din căminul studențesc în care majoritatea dintre ei au stat și peste vară. Din categoria tinerilor care și-au văzut lucrurile aruncate din camere pe holurile căminului fac parte și așa-zișii "amânați". Aceștia sunt, de fapt, studenți care nu au luat unul sau mai multe dintre examenele "obligatorii" sau care nu și-au îndeplinit numărul de credite necesar absolvirii anului fără probleme. Anul trecut însă, și aceștia au avut loc, pe lângă "boboci", în căminele studențești. În acest an, fără a se consulta cu liderii studenților de acolo, conducerea universității a decis: fără "amânați" în cămine.
Cu începutul anului universitar la câteva zile distanță, conducerea Universității Tehnice de Construcții din București a pregătit o "surpriză" cel puțin neplăcută pentru 348 dintre studenții săi: "expulzarea" din cămine, fără un avertisment prealabil. Categoria vizată este cea a tinerilor care au trecut anul prin decizia aceleiași conduceri a universității, așa-zișii "amânați". Aceștia sunt studenții care nu au luat unul sau mai multe dintre examenele "obligatorii", acele trei-patru examene considerate cele mai importante din an, sau studenții care nu și-au îndeplinit numărul de credite necesar trecerii anului fără probleme. La prima vedere, decizia poate fi considerată justificată – pare că se face loc pentru studenții care au cu adevărat merite în detrimentul celor care învață mai puțin, însă situația nu e deloc așa. În primul rând, în locul lor a fost cazat un număr foarte mare de studenți din anul I. Potrivit unor surse din interiorul universității, ar fi vorba de aproximativ 600 de tineri "boboci". După cum se știe că în absolut fiecare an doar jumătate dintre "boboci" trec în anul al doilea și că mulți dau la facultate doar pentru a avea loc în cămin un an, se pune întrebarea: nu era mai bine ca în locul unei părți dintre studenții din primul an să fie lăsați cei care aproape sigur vor continua studiile, deoarece sunt în ani superiori? În al doilea rând, în fiecare an, până acum, cea mai mare parte a studenților Universității de Construcții București trec anul "amânați" și, totuși, ei au primit locuri în cămin? Cum se face că anul acesta a fost diferit? Mai mult decât atât, studenții de aici susțin că niciun reprezentant al lor nu a făcut parte din comisia de cazare.

Evacuare forțată ?

În urmă cu două seri, studenții din căminul 4, care făceau parte din categoria "amânaților" și care urmau să plece, deci, din cămin, s-au trezit cu lucrurile pur și simplu aruncate afară din camere, fără a fi însă anunțați, cel puțin cu o zi înainte, de "evacuare". Fotografiile pe care cotidianul "Curentul" le-a primit de la studenți spun totul despre dezastrul de acolo. După spusele tinerilor, "autorul" acestui "dezastru" este chiar administratorul căminului respectiv, Florian Vartanof.

Conducerea nu știe, dar nici nu lasă să se știe

Contactat telefonic, prorectorul pe probleme sociale al universității, Mihail Toma, a negat că ar ști ceva despre "fapta" administratorului Vartanof, însă a confirmat măsura evacuării și a pretins că aceasta a fost luată pentru "îmbunătățirea calității învățământului" și favorizarea celor care învață, adăugând că peste jumătate dintre cei care au intrat în anul I au avut medii peste 9.00 la admitere. Întrebat de ce nu i-a informat din timp pe studenții care urmau să fie evacuați despre această măsură, prorectorul a pretextat, pentru început, că "nu există aviziere suficiente în cămine", apoi că era datoria unuia dintre studenții prezenți la ședința Colegiului Academic ce a luat decizia, identificându-l drept "un student de la Facultatea de Construcții Civile". Din informațiile noastre, reprezentanții studenților nu au participat la respectiva ședință din 25 septembrie, ci li s-a adus la cunoștință decizia a doua zi, fără a li se cere însă să le comunice și celorlalți "noutățile". Oricum, informarea studenților asupra deciziei luate era de datoria conducerii universității. Soluția prorectorului Mihail Toma: studenții cu probleme la învățătură să-și rezolve situația școlară la următoarea sesiune și vor putea primi locuri din februarie. Soluția pe care o văd studenții în cauză ? O grevă studențească… Gabriela Vlăsceanu, Laurențiu Moldoveanu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.