
"Suntem în criză împreună, vom lucra împreună", a declarat președintele american George W. Bush, după întâlnirea cu președintele francez Nicolas Sarkozy și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Cei trei lideri occidentali au hotărât ca SUA să găzduiască un summit al liderilor mondiali care va avea rolul de a stopa actuala criză financiară, dar și de a elimina acele defecte ale capitalismului care au făcut-o posibilă. Bush a fost destul de evaziv în ceea ce privește obiectivele summitului. "Vom moderniza și vom întări sistemele noastre financiare pentru ca o astfel de criză să nu se mai întâmple", a trasat Bush liniile viitoarei întâlniri.
Sarkozy, mai activ și mai tranșant
Deși aflat în postura de lider al singurei superputeri mondiale, Bush a fost eclipsat de omologul său francez, Nicolas Sarkozy, cel care venise zilele trecute cu ideea summitului. Discursul acestuia a fost mult mai direct, mai puternic și a indicat exact problemele care vor fi atinse la reuniune. Eliminarea paradisurilor fiscale, a instituțiilor financiare care lucrează nesupravegheate și a hedge fund-urilor au fost considerate de liderul francez ca priorități pentru cei care au frâiele economiei mondiale. "Aceste lucruri reprezintă o trădare a capitalismului. Acum avem oportunitatea de a construi capitalismul viitorului", a sintetizat președintele francez.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















