Aderarea României și Bulgariei la UE s-a dovedit a fi o eroare de calcul stupefiantă, deoarece fenomenele de corupție și crimă organizată existente în aceste țări nu pot fi ținute în frâu, potrivit jurnaliștilor de la Intenational Herald Tribune. Aceștia apreciază că oficialii UE erau conștienți de faptul că cele două țări nu erau pregătite de aderare, iar acum plătesc cu banii grei această greșeală. Jurnaliștii au precizat că perspectiva unor subvenții de miliarde de euro din partea UE n-a făcut decât ca infractorii să-și diversifice activitatea, de la trafic și extorcare la infiltrare în sistemele politice și juridice pentru a deturna cu mai multă ușurință banii primiți de la Uniunea Europeană. Relatările șocante pe tema corupției cresc rezistența celorlalți europeni față de extinderea în viitor a Uniunii Europene, reducând, astfel, șansele Turciei sau Ucrainei de a adera vreodată la UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















