Home Actualitate În loc de mormintele Ceaușeștilor, MAp arată hârtii

În loc de mormintele Ceaușeștilor, MAp arată hârtii

DISTRIBUIŢI

Locul unde au fost îngropați dictatorii Elena și Nicolae Ceaușescu rămâne în continuare un mister, deoarece singurele dovezi pe care Ministerul Apărării le-a prezentat în dosarul în care se cere probarea faptului că ei sunt îngropați în Ghencea au fost două declarații olografe. Acestea aparțin generalului Mugurel Florescu și colonelului (r) Trifan Matenciuc, participanți la înhumarea dictatorilor, potrivit avocatului Haralambie Voicilaș, care îi reprezintă pe Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu. Apărătorul a precizat că s-a trecut la executarea hotărârii judecătorești irevocabile referitoare la identificarea locurilor de veci ale soților Ceaușescu. Iar singura soluție care a fost găsită, în urma unei întâlniri care a avut loc în luna septembrie între reprezentanții Direcției legislative și asistență juridică din MAp și reclamant, respectiv Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean, a fost prezentarea unui înscris care să probeze faptul că soții Ceaușescu au fost înhumați în Cimitirul Ghencea civil. Concret, cu aceste declarații MAp s-a spălat pe mâini în legătură cu locul unde se află mormintele soților Ceaușescu, instituția apreciind că prin cele două declarații olografe au fost puse în executare dispozițiile judecătorești referitoare la obligația ce i-a revenit în acest litigiu. Pe de altă parte, Ministerul nu a dorit să dezvăluie câți dintre participanții la înmormântarea soților Ceaușescu au fost contactați și nici care este numele lor.

Urmează deshumarea?

Potrivit avocatului Haralambie Voicilaș, Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean ar fi intrat în posesia celor două declarații trimise de Ministerul Apărării în urmă cu zece zile. Avocatul a precizat că documentele prezentate de MAp sunt "agreate" ca dovezi și de către Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, ceea ce înseamnă că există toate formalitățile legale pentru ca Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean să solicite concesionarea celor două morminte și, implicit, deshumarea foștilor dictatori.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.