Home Actualitate Cea mai mare pedeapsă pentru fraude informatice, încasată de un român

Cea mai mare pedeapsă pentru fraude informatice, încasată de un român

DISTRIBUIŢI

Adrian Florin Fechet este un român care a fost condamnat miercuri de justiția americană, pentru fraude pe Internet, la 27 de ani închisoare, pedeapsa fiind considerată cea mai mare din istoria fraudelor informatice, potrivit "Chicago Tribune". 
Românul în vârstă de 39 de ani, găsit vinovat pentru că a furat 5 milioane de dolari de la 2.000 de cumpărători de pe eBay și de la alți utilizatori de Internet, a fost condamnat la 27 de ani de închisoare. Procurorii au susținut, pe parcursul procesului, că victimele licitau anumite sume pentru produsele de pe eBay, dar nu ofereau destul pentru a le cumpăra și, astfel, le pierdeau. Ulterior, cei dornici să cumpere primeau un mesaj electronic de la "cel care oferea produsul spre vânzare", prin care așa-zisul comerciant îi anunța că aveau o a doua șansă să achiziționeze produsul. Însă s-a constatat că respectivul mesaj nu provenea de la eBay, ci din România, de la membrii grupului lui Fechet, potrivit dovezilor prezentate de către anchetatori în timpul procesului. Astfel, cumpărătorii care nu doreau să renunțe și voiau să profite de a doua șansă de a cumpăra produsul dorit făceau plăți online către membri ai grupului infracțional, aflați în SUA, care transferau apoi sume importante către complicii din România. Cumpărătorii însă rămâneau cu buza umflată și cu banii dați, deoarece nu primeau nimic în schimbul sumei achitate.

La americani se pedepsește și nerecunoașterea faptei

Judecătorul districtual John W. Darrah a dat această sentință după ce a aflat că Fechet era capul rețelei infracționale și că el nu și-a asumat responsabilitatea pentru crimele sale. Fechet a fost implicat și în cazuri de furt de identitate, potrivit magistratului american.
Românul a fost una dintre cele 21 de persoane acuzate în acest caz. Trei dintre aceste persoane au reușit să fugă de poliție, iar restul, cu două excepții, au primit pedepse cuprinse între doi și opt ani închisoare. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.