Treisprezece. Acesta este numărul minerilor morți în accidentul de la mina Petrila, din 15 noiembrie. Dacă în cele două explozii produse în ziua blestemată și-au pierdut viața, pe loc, 12 ortaci, ieri-dimineață, după mai multe zile de suferință, un al 13-lea miner din "Valea plângerii" a murit la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală. Minerul fusese adus la București la o zi după producerea accidentului din mină. Pacientul a fost internat cu arsuri grave pe 85% din suprafața corpului, precum și cu traumatism cranio-cerebral. La această unitate spitalicească mai sunt internați doi ortaci. La Spitalul de Arși din Capitală se află cinci mineri, dintre care trei au fost operați săptămâna trecută. În timp ce familiile își plâng morții, autoritățile din Valea Jiului, și nu numai, susțin că "ancheta este în curs de derulare". "Din primele cercetări s-a stabilit că deflagrația s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaz metan în subteran. În momentul producerii accidentului, în acel loc își desfășurau activitatea 16 persoane. Prima explozie, soldată cu opt morți și zece răniți, a avut loc în jurul orei 14.50, în abatajul 431, cota 250. O nouă deflagrație s-a produs în jurul orei 18.40, patru salvatori minieri pierzându-și viața, iar alți trei fiind răniți", au stabilit experții. În urma producerii primei explozii au murit inginerul-șef producție Brad Iosif, șeful sector 1, Holinger Doru, Stoian Vasile – miner sector 1, Mățan Adrian – ajutor miner, Șipoș Cristian – miner sector 1, Mateș Dan – sondor sector 6, Alexa Marcel Alin – sondor sector 6, Moș Silviu – miner-șef schimb sector 1. În cea de-a doua explozie și-au pierdut viața minerii salvatori Vișan Trandafir, Puian Nicolae, Elekes Attila și Frățilă Daniel.
Pe de altă parte, ortacii de la mina Petrila au fost anunțați de către conducerea exploatării miniere că, probabil, vor intra din nou în subteran la mijlocul acestei săptămâni. Conducerea Companiei Naționale a Huilei a hotărât "să suplimenteze măsurile de protecție în mină, chiar dacă aceste măsuri vor întârzia cu câteva zile reluarea lucrului".
Comisia de anchetă a audiat în acest caz peste 100 de persoane. Anchetatorii au stat de vorbă atât cu ortacii care au intrat în ziua producerii exploziei în subteran, cât și cu minerii care au lucrat în alte zile în acel abataj. În cazul exploziilor de la mina Petrila a fost deschis un dosar penal, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală, iar comisia de anchetă continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor și a cauzelor ce au putut provoca moartea și rănirea minerilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















