Home Actualitate Ancheta polițiștilor corupți din Argeș a costat 220.000 lei

Ancheta polițiștilor corupți din Argeș a costat 220.000 lei

DISTRIBUIŢI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 28 de inculpați, din care 22 în stare de arest preventiv, în legătură cu fraudarea examenelor pentru obținerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeș. Ancheta i-a costat pe ofițerii Direcției Generale Anticorupție aproximativ 220.000 de lei în perioada aprilie 2007-iunie 2008. DGA a anunțat, ieri, că este instituția care a sesizat faptele de corupție și a făcut numeroase acte de urmărire penală ce au condus la întocmirea dosarului trimis acum la instanță de către procurorii anticorupție. La acest caz al DNA, au mai contribuit ofițeri din cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă și cadre ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Pe de altă parte, Direcția Generală Anticorupție a precizat că peste 3.000 de persoane și-au schimbat domiciliul, pe raza județului Argeș, pentru a-și obține permisul de conducere. Astfel, în primă fază au fost identificate peste 1.400 persoane care și-au schimbat domiciliul pe raza județului Argeș și au obținut permise de conducere. "Ulterior s-a stabilit că, în perioada 1 ianuarie 2006 – iunie 2008, pe raza județului Argeș și-au stabilit domiciliul și au obținut permise de conducere aproximativ 3.200 persoane", susține DGA. Instituția a mai precizat că, în perioada de cercetări, au fost și denunțuri făcute de mai multe persoane, care au sesizat modul fraudulos prin care se obțineau permisele de conducere la SPCRPCIV Argeș. Dosarul în legătură cu fraudarea examenelor pentru obținerea permisului auto va fi judecat de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.