
„Competența unei primării este dată și de modul în care reușește să atragă cât mai mulți bani și să îi cheltuiască în folosul comunității. Din păcate, la acest capitol Primăria Capitalei stă foarte prost”, explică Nicușor Dan.
„Conform execuției bugetare la șase luni, Primăria a atras, din fonduri europene, doar 2,6 milioane lei din cele 148 milioane de lei pe care și le propusese la începutul anului.
Cu un procent rușinos de 1,73%, Primăria Capitalei este întrecută de multe orașe și comune la absorbția fondurilor europene, semn de maximă incompetență la nivel administrației Bucureștiului.
Banii europeni pot fi folosiți pentru infrastructură, pentru modernizarea Radet, pentru școli și spitale la standarde europene.
Pentru a-i atrage e nevoie de competență și de voință politică, atribute care lipsesc cu desăvârșire la nivelul conducerii Primăriei Capitalei”, consideră Nicușor Dan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















daca cei angajati sunt, in mare masura, lipitori de afise cum vreti performanta?
In toate orașele PSD, sunt lipitori de afișe.