
Chiar dacă Ponta l-a desemnat pe el să negocieze cu „fripturiștii” lui Dan Diaconescu, vicele Dragnea nu vrea să mai recunoască acest lucru și caută să-l tragă în această poveste și pe Ponta pentru a-și asuma parteneriatul. El a negat că ar fi fost scos din comisia de negociere cu PP-DD și a precizat că niciodată n-a fost „șeful negocierilor”. „N-am fost niciodată șeful negocierilor cu PP-DD. N-a fost nimeni scos din comisia de negociere. Negocierile cu PP-DD-ul au fost practic, o întâlnire a lui Victor Ponta și a mea cu PP-DD-ul și dacă va mai fi o întâlnire vom fi tot noi doi.(…) Pe noi ne-a interesat foarte mult colaborarea în plan județean și local. Rămâne în continuare obiectivul nostru major. Avem câteva județe în care s-au realizat aceste colaborări, vedem câte putem să facem”, a explicat Dragnea.
Întrebat dacă există promisiuni din partea PSD pentru a-i ajuta pe cei de la PP-DD la viitoarele alegeri parlamentare, Dragnea a răspuns: „Nici vorbă de așa ceva, nici nu s-a discutat așa ceva. O să vedem dacă până la urmă mai este necesar semnarea unui acord. Pentru noi este obligatoriu ca în județe să putem avea o relație de colaborare pentru a păstra majoritățile acolo unde putem împreună cu PP-DD”.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















