
Deși Partidul Național Liberal nu s-a distins niciodată printr-o politică predilectă către Basarabia, mai ales în timpul „domniei” lui Tăriceanu, pucistului liberal din solda PSD-ului îi plac foarte tare bucatele de peste Prut. A arătat-o miercuri la Palatul Parlamentului, acolo unde se desfășoară un târg de produse tradiționale moldovenești de peste Prut. Acolo, Tăriceanu a gustat sarmale şi prune în ciocolată şi s-a arătat încântat de vinul şi şampania expuse. Tăriceanu a gustat din prunele învelite în ciocolată, i-au plăcut şi, astfel, a cumpărat trei cutii, cu bani potriviţi, pentru că vânzătoarea nu avea să îi dea restul. Preşedintele Senatului a mers apoi la standurile cu băuturi, unde a savurat fiecare vin care i-a fost oferit pentru degustare. Tăriceanu s-a dovedit un bun cunoscător, vorbind despre caracteristile unora dintre vinurile prezentate la târg şi glumind: „Dacă mai stăm aici, la standuri, nu cred că o să mai putem merge bine”. Lui Tăriceanu i-a plăcut şi un recipient din cristal, decorat cu aur de 24 de karate, conţinând trei litri de vin spumant. Obișnuit cu luxul, adrenalina dată de motoare și damele, nici nu e de mirare că și vinul îl dă pe spate pe sexagenarul din fruntea Senatului.
Preşedintele Senatului s-a dovedit, de asemenea, interesat de standul restaurantului „Vatra Neamului”, unde a ridicat, curios, capacele mai multor tavi cu mâncare tradiţională moldovenească. El a gustat din sarmale şi a promis că, după terminarea programului Senatului, va reveni să ia prânzul. „Plăcinte moldoveneşti, tochitură, toate bunătăţurile. Arătaţi-ne sarmalele moldoveneşti! Asta e cât o înghiţitură! Dacă am venit la stand de ce să nu mănânc? Asta cu mâncatul din priviri nu îmi place. Vrem numai una să gustăm, nu ne daţi şi pentru acasă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. Cu toate acestea, în urmă cu două zile, Tăriceanu, cel cu dragoste de mâncărurile și vinurile basarabene, a fost cel care nu l-a invitat pe președintele Traian Băsescu la aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului. Băsescu s-a evidențiat ca un militant activ în politica față de Republica Moldova, fiind principalul vector de promovare a relațiilor București-Chișinău-Bruxelles, spre deosebire de Tăriceanu care nu s-a făcut remarcat cu nimic pe această latură extrem de importantă a obiectivelor de politică externă a României.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















