
Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte circa douăzeci rănite într-un dublu atentat care a avut loc luni împotriva unui tribunal din capitala pakistaneză Islamabad, a anunțat poliția locală, citată de AFP. Potrivit unor surse ale poliției, bărbați înarmați au încercat să salveze un prieten de-al lor care compărea în fața tribunalului din cartierul F-8, din centrul Islamabadului, capitala fiind în generală scutită de violențe. Atacatorii au deschis focul, apoi doi dintre ei au detonat centura explozivă pe care o aveau asupra lor, a precizat poliția. „Un număr de 11 persoane și-au pierdut viața și alte 24 au fost rănite”, a declarat pentru AFP șeful poliției din Islamabad, Sikandar Hayat. Spitalul PIMS, unde au fost transportate victimele, a confirmat bilanțul și a precizat că jumătate dintre răniți sunt într-o stare critică. Pakistanul este periodic îndoliat de atentate care au loc în apropiere de frontiera afgană și în metropola economică Karachi /sud/, însă sunt rare cazurile când au loc atacuri în capitala Islamabad.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















