Instituţiile implicate în managementul migraţiei şi securizării frontierei de stat vor beneficia de un program PHARE în valoare de peste 600.000 de euro, destinat armonizării legislaţiei romaneşti cu prevederile Acquis-ului Schengen.
Potrivit Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), programul -Alinierea la Acquis-ul Schengen- – cu o durată de un an – are ca scop armonizarea legislaţiei romaneşti cu prevederile Schengen, prin aducerea la standarde operaţionale a viitorului Birou SIRENE Naţional, pentru un control eficient al frontierelor externe ale UE, precum şi implementarea Sistemului Informatic Schengen II (SIS II).
Prin acest proiect se vor stabili, printre altele, procedurile naţionale de consultare a sistemului informatic Schengen, iar legislaţia în domeniul protecţiei datelor şi informaţiilor cu caracter personal va fi amendată în conformitate cu prevederile comunitare. De asemenea, în cadrul programului vor fi pregătiţi specialişti pentru schimbul de date şi informaţii în sistem SIS/SIRENE, precum şi pentru activităţi specifice de urmărire şi supraveghere.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















