Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au descoperit în urma controalelor că societatea Agricola Fraul SRL Slatina a cultivat soia modificată genetic pe o suprafaţă de 290 de hectare, fără să deţină acordurile eliberate de autorităţile competente.
Acordul autorităţilor trebuie obţinut conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului şi Legii 265/2006.
Astfel, în urma verificării pe teren, a fost efectuat testul imunocromatografic pentru depistarea proteinei CP4 din soia, rezultatul testului fiind pozitiv. Au fost prelevate probe din organele vegetative (frunze şi boabe), în prezenţa administratorului punctului de lucru al societăţii, rezultand că întreaga suprafaţă de 290 de hectare este cultivată cu soia modificată genetic.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















