
Guvernul va emite o nouă ordonanță privind reducerea cotei de certificate verzi dacă președintele Traian Băsescu refuză în continuare să promulge Legea de aprobare a unei ordonanțe similare aflată demult în Parlament, a anunțat premierul Victor Ponta.
"Soluția este să trecem peste președinte și să apărăm industria și consumatorii români, eventual printr-o nouă ordonanță dacă domnia sa refuză în continuare promulgarea legii", a spus Ponta, în ședința de guvern.
El a susținut că "cel mai mare pericol prin care trece România în 2014" este cel al "exploziei" prețurilor la electricitate, deoarece președintele a refuzat de două ori promulagrea legii prin care cota certificatelor verzi este redusă, iar prețurile rămân astfel constante.
"Dacă facem cum zice președintele Băsescu, toate facturile se măresc cu 50% pentru zona industrială – și vreau să-mi anunț solidaritatea totală cu angajații de la Alro, Sidex și alte companii – dar și pentru consumatorul casnic, tot cu 50%", a spus Ponta.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că Legea certificatelor verzi este în Parlament și a fost retrimisă pentru că trebuia să vină un aviz de la Comisia Europeană, precizând că nu are nimic împotrivă să fie promulgată imediat ce sunt îndeplinite toate procedurile.
În replică, Guvernul a transmis un comunicat în care îl acuză pe președintele Traian Băsescu de faptul că a dezinformat opinia publică," în direct, fățiș, voit și într-un mod iresponsabil", în problema certificatelor verzi și arată că Legea a fost votată de Parlament, dar a fost blocată de președinte.
Potrivit Executivului, efectul acestei blocări este creșterea facturilor la energie electrică.
Asociația Industriei Fotovoltaice din România a transmis, miercuri, un comunicat, în care arată că certificatele verzi au fost reduse prin Hotărârea de Guvern 994/2013 care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014 și că, pe cale de consecință, de aproximativ trei luni, proiectele solare, eoliene si hidro intrate în sistem dupa 1 ianuarie 2014 beneficiază deja de un număr redus de certificate verzi (3 certificate verzi pentru energia solară, 1,5 certificate verzi pentru energia eoliană și 2,3 certificate verzi pentru energia hidro până în 10 MW).
Hotărârea de Guvern 994 din 2013 prevede reducerea numărului de certificate verzi pentru producătorii de energie din surse regenerabile.
Conform HG 994, pentru hidrocentralele noi cu puteri instalate de până la 10 MW, numărul de certificate verzi se reduce cu 0,7 unități certificate pentru fiecare MWh produs și livrat, de la nivelul de 3 certificate.
În cazul producătorilor de energie fotovoltaică, se reduce numărul de certificate verzi de la 6 la 3, iar pentru producătorii de energie eoliană numărul de certificate verzi se reduce cu 0,5 unități până în 2017 și 0,22 unități din 2018, de la nivelul iniațial de 2 certificate verzi.
În comunicat se mai arată că Legea de aprobare a fost trimisă de președinte la Curtea Constituțională, deoarece nu s-a procedat în conformitate cu tratatele Uniunii Europene, fapt ce ar expune România la proceduri de infringement, și că legea contestată nu are nicio legătură cu reducerea numărului de certificate verzi.
Sindicatele din industrie protestează miercuri la Curtea Constituțională și joi în Piața Victoriei, pentru a cere soluționarea urgență a ordonanței de urgență privind producerea energiei din surse regenerabile, oprirea suprataxării energiei electrice și a liberalizării rapide a prețului la gaze naturale.
Anterior, premierul Victor Ponta a transmis sindicaliștilor că trebuie să protesteze la Cotroceni, nu la Guvern, adăugând că președintele Băsescu este cel care refuză promulgarea legii privind certificatele verzi și "subminează", astfel, economia națională și precizând că este dispus să protesteze și el la Cotroceni.
În 26 februarie, președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională în cazul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile.
Ordonanța de urgență stabilește că, începând din 1 iulie 2013, producătorii de energie regenerabilă vor primi numai o parte din certificatele verzi cuvenite, urmând să le recupreze din 31 martie 2017.
Potrivit OUG 57, se amână până în 2017, acordarea unui certificat verde pentru producătorii de energie în hidrocentrale noi cu puteri instalate de până la 10 MW, un certificat verde pentru companiile care exploatează parcuri eoliene și două certificate verzi în cazul producătorilor de electricitate fotovoltaică.
Băsescu a arătat în sesizarea de neconstituționalitate trimisă Curții Constituționale că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare și pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României.
Președintele a precizat că OUG 57/2013, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO.
"Guvernul României a emis această Ordonanță de Urgență în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 201,3 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanța Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat", a arătat președintele în sesizare.
Departamentul pentru Energie arăta, după sesizarea CC, că a respectat toate procedurile în relația cu Comisia Europeană la modificarea legislației privind producția de energie regenerabilă, precizând că președintele Traian Băsescu nu a luat în calcul "date esențiale ale procesului de comunicare cu CE".
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















