Home Actualitate Și-au dat sporuri fără număr și acum plătesc toți românii risipa lor...

Și-au dat sporuri fără număr și acum plătesc toți românii risipa lor nesimțită

DISTRIBUIŢI

Premierul Ilie Bolojan (PNL) a expus public o situație uluitoare de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), acolo unde unii angajați și-au mărit consistent salariile, dându-și tot felul de sporuri. „Un funcţionar de execuţie la acest minister avea 13.400 de lei net, mai mult decât un ministru”, a punctat Bolojan. Șeful Guvernului a precizat că în primul pachet cu măsuri fiscale de reducere a deficitului a reușit tăierea unor astfel de sporuri, care se aplicau în cascadă.

Bolojan, despre sporurile din MIPE
„Avem câteva ministere, patru – unul este Ministerul Fondurilor Europene, care are peste 2.000 de angajaţi, deci o armată de oameni, care au reuşit în aceşti ani să-şi optimizeze câştigurile. Cum? Şi-au impus în salariu un stimulent de fonduri europene: 50%. Peste acest stimulent şi-au mai dat un spor de fonduri europene de 45%. Peste acest spor şi peste stimulent şi-au mai dat un spor de condiţii vătămătoare de 15%. Au ajuns să aibă salariile cu 110% mai mari decât în sistemul public în general. Şi gândiţi-vă că un funcţionar de execuţie la acest minister avea 13.400 de lei net. Mai mult decât un ministru din Guvernul României”, a declarat Ilie Bolojan, la Digi24.

Acesta a dat apoi un alt exemplu negativ – un director cu salariu de 21.500 de lei net.

Premierul a mai spus că toate acestea n-ar fi fost o problemă dacă excelam la absorbția de fonduri europene. Dar nu e cazul.

„Această corecţie care a fost făcută, sigur că le-a scăzut din câştiguri, le va scădea. Dar gândiţi-vă câţi oameni din sectorul privat care lucrează din greu pe o funcţie de execuţie câştigă acest salariu net. Şi atunci nu o să mai ia 13.400, o să ia 10.500, deci oricum mai mult de 2.000 de euro net şi trebuie să-şi facă datoria. Dar nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele şi gândiţi-vă că aceste măsuri sunt luate pentru patru ministere. Dar în multe companii de stat, în multe structuri, acest sistem de salarizare a fost scăpat de sub control şi el trebuie corectat”, a mai declarat Ilie Bolojan, pentru Digi24.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info