
Într-un interviu recent, Ministrul Sănătăţii a vorbit despre una dintre principalele probleme ale actualului sistem de sănătate. Alexandru Rogobete a subliniat necesitatea unei reforme, dat fiind faptul că, anual, ies de pe băncile facultăților aproape de 3 ori mai mulți rezidenţi de cât pot fi încadrați în spitale.
„Cert este că e nevoie de o reformă importantă de structură, spun eu, pentru că noi producem, cu ghilimelele de rigoare, de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem, pentru că cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control în ultimii cinci ani de zile”, a declarat Alexandru Rogobete, la Antena 3.
De ce nu există o corelare între numărul de rezidenţi și posturile disponibile din spitale, potrivit lui Rogobete
Ministerul Sănătății a explicat și de ce nu există o corelare între numărul de rezidenți și posturile disponibile din spitale. Alexandru Rogobete susține că, la nivel național, nu există o listă cu medicii care urmează să iasă la pensie, motiv pentru care Ministerul scoate atâtea locuri pentru rezidenți câte îi indică facultățile.
„Aş vrea să ştiu şi eu câţi medici cardiologi vor ieşi la pensie în următorii patru ani. Nu există, dacă vă puteţi imagina, nu există această… Sau atunci când UMF-urile şi Ministerul Sănătăţii scot numărul de posturi şi de locuri la rezidenţiat, nu se ţine cont de acest indicator foarte important. Pentru că eu anul acesta am scos un număr de locuri de pregătire pentru rezidenţiaţi, pentru că aşa mi-au dat, istoric vorbind, universităţile cifrele. Eu nu sunt sigur că aceste cifre sunt corelate cu nevoia de număr de medici pe anumite specialităţi”, a explicat ministrul.
Ce soluție propune Alexandru Rogobete
O propunere cu care vine Alexandru Rogobete pentru remedierea problemei numărului de rezidenți este de reînființare a stagiaturii. Astfel, anumiți medici nu vor face rezidențiatul, ci vor urma acest un program de stagiatură și unul de supraspecializare.
„Există o discuţie şi iată că m-aţi provocat, o să spun până la urmă, deşi discuţia nu a fost în detaliu purtată, inclusiv ideea de a reînfiinţa stagiatura şi categoria de medici generalişti, care nu fac rezidenţiatul, dar fac o stagiatură şi apoi o supraspecializare pe un domeniu nişat. Stă în picioare şi există pe masa discuţiei la Ministerul Sănătăţii. Probabil că anul acesta o vom pune în aplicare şi pe aceasta”, a mai precizat Rogobete.
Doctorul Marian Stamate, președintele Sindicatului Medical România, a explicat cu amărăciune:
„Studenții și rezidenții există nu pentru propășirea artei vindecării sau pentru sănătatea națiunii, ci pentru a avea bajeții, emirutzii, catedre, băi! Că de acolo vine și câștigul licit și ăla mai puțin licit, de acolo vin și banii din privat, de acolo vin șefiile de secții, de acolo vin plantațiile cu sclavi, achizițiile de echipamente, medicamente, materiale sanitare, avantajele discreționare ale puterii în Stat! Păi,dacă tu le reduci la 1/3 producția, i-ai distrus!”, explică dr. Stamate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















