
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Suceava, a continuat cercetările și activitățile procedurale în cadrul unui dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 9 – 26 aprilie 2026, doi bărbați, din comunele Mălini și Slatina, județul Suceava, folosindu-se de conturi create pe o rețea de socializare, ar fi organizat activități de jocuri de noroc, de tip tombole, fără licență sau autorizație emisă de Oficiul National pentru Jocuri de Noroc.
Astfel, la data de 23 aprilie 2026, unul dintre bărbați ar fi organizat și postat pe o rețea de socializare, o tombolă ilegală, la care ar fi participat 310 participanți, mare parte din comuna Mălini, județul Suceava, pentru care ar fi achitat 200 de lei/bilet. ‘Marele premiu’ la această tombola ar fi fost un autoturism tip SUV.
De asemenea, la data de 26 aprilie 2026, celălalt bărbat ar fi organizat și postat pe aceeași rețea de socializare o altă tombolă ilegală, la care ar fi participat 170 de persoane, mare parte din comuna Slatina, județul Suceava, pentru care ar fi achitat 150 lei/bilet. ‘Marele premiu’ la această tombola ar fi fost, de asemenea, un autoturism.
La data de 20 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Investigații Complexe, cu sprijinul jandarmilor I.J.J. Suceava, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară emise de către Judecătoria Fălticeni, în dosarul penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză, respectiv înscrisuri, telefoane mobile cu cartele sim, precum și cele două autoturisme, pentru care s-ar fi organizat tombolele ilegale, cu valoare totală de aproximativ 21.000 de euro.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând a se stabili activitățile procedurale viitoare ce se impun în vederea soluționării cauzei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















