
Cea de-a 37-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie (International Biology Olympiad – IBO) s-a desfășurat în perioada 12–19 iulie 2026, la Vilnius, în Lituania.
Elevii care ne-au reprezentat au fost:
🔹 Teodor Petcu, Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Brașov, medalie de argint;
🔹 Liliana-Maria Drăgan, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București, medalie de bronz;
🔹 Ioana Iasmina Huțupașu, Colegiul Național Iași, medalie de bronz;
🔹 Rebeca-Lidia Ungurean, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava, premiu special.
Pregătirea lotului a fost realizată de cadre didactice ale Facultății de Biologie și Geologie și ale Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
La competiție, lotul României a fost însoțit de conf. univ. dr. Dorina Podar, din cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai, și de prof. dr. Kerekes Adelhaida, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Felicitări elevilor pentru performanțele lor excepționale, profesorilor coordonatori și profesorilor din școlile de proveniență, precum și tuturor celor care au contribuit la această reușită.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















