
Traian Băsescu acuză politicienii din PSD și PNL că, refuzând să găsească o soluție pentru încheierea crizei politice riscă să prăbușească statul de drept. În opinia sa, liderii politici acționează doar în propriile interese, crezând că acestea coincid cu interesele țării.
Într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea News Pass, fostul președinte a explicat că trebuie să ajungă la un compromis pentru a debloca actuala criză politică.
Traian Băsescu a arătat nivelul foarte scăzut a actualei clasei politice.
El cere PSD și PNL să renunțe la propriile orgolii și să nu mai confunde interesele și orgoliile personale cu interesul public.
„Din păcate nivelul la care sunt liderii politici ai momentului îi face să orbecăie în luarea deciziilor; îi face să creadă că ce le este bine lor și clientelei lor este bine și pentru țară și cred că pot impune țării decizii care nu sunt constituționale. Suntem într-un moment de criză majoră. Am refuzat să am ieșiri publice. Astăzi am acceptat invitația de a avea o ieșire publică deoarece cred că sunt într-un moment de alertă maximă în care oamenii ăștia, politicienii, căutând soluții în afara Constituției riscă să prăbușească statul. Riscă să facă din România un stat fără reguli. Asta fac ei acum, nu au reguli. Și unii și alții, PSD și partidul breloc PNL, tratează lucrurile prin prisma unor ambiții personale. Or, dacă nu reușești să lași ambițiile personale deoparte într-un moment de criză majoră cum este cel în care se află România acum, cu multe crize simultane suprapuse…dacă nu lași orgoliile personale și de partid de-o parte ca să găsești o soluție nu ai ce căuta în viața politică. Nu mai ești un politician care servește țara, ești un politician care…nu vreau să folosesc un cuvânt greu, dar aproape că-și trădează țara pentru niște interese mărunte, orgolii…”, a avertizat fostul președinte.
El spune că Ilie Bolojan trebuia să-și ia o perioadă de tranziție pentru a rupe relațiile cu PSD, după depășirea acestor momente dificile.
„Și pentru decizia de a nu mai fi breloc. Păi o iei peste noapte, anunță din vreme, ca să știm, să fie o perioadă de trecere. Acum fii breloc și aliază-te cu PSD, cum ești de 20 de ani și încearcă să rezolvi problemele țării”, le-a transmis, ironic, peneliștilor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















