Prin lege, polițistului i se cere să aibă permanent o „conduită corectă” și marea majoritate reușesc asta pe tot parcursul carierei.
Există funcții în stat pentru care trecutul unui om nu poate fi tratat ca un simplu detaliu biografic. Ministerul Afacerilor Interne este una dintre ele. Iar nominalizarea lui Marian Neacșu pentru această funcție ridică o întrebare legitimă: chiar nu exista o altă variantă?
În România politică, memoria pare să aibă un termen de expirare convenabil. Ceea ce ieri era o problemă de integritate, astăzi devine un episod încheiat. Ceea ce ar fi trebuit să ridice semne de întrebare ajunge să fie explicat prin experiență administrativă, vechime în partid și funcții ocupate de-a lungul anilor.
Așa se întâmplă și în cazul lui Marian Neacșu, propus de PSD pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne și de vicepremier în viitorul guvern condus de Luca Niculescu.
În februarie 2016, Neacșu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la propriul cabinet parlamentar. Ulterior, a fost reabilitat. Acestea sunt faptele, iar reabilitarea trebuie, la rândul ei, recunoscută ca efect juridic. Dar de aici începe discuția despre responsabilitatea politică.
Pentru că întrebarea nu este doar dacă Marian Neacșu poate ocupa legal această funcție. Întrebarea este dacă numirea sa reprezintă alegerea pe care un partid ar trebui să o facă atunci când are de desemnat omul care va coordona instituții esențiale pentru siguranța publică și aplicarea legii.
Legalitatea unei numiri nu înseamnă automat și oportunitatea ei morală sau politică.
Ministerul de Interne nu este o funcție oarecare
Ministerul Afacerilor Interne nu gestionează un domeniu secundar al administrației. În coordonarea sa se află structuri precum Poliția Română, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Este instituția de la care cetățenii așteaptă respectarea legii, intervenții prompte, ordine publică și tratament egal în fața autorității. Este instituția care trebuie să inspire încredere, nu doar să emită ordine și să administreze structuri birocratice.
De aceea, profilul celui care o conduce contează. Contează experiența, desigur. Contează capacitatea de coordonare și înțelegerea administrației. Dar contează și felul în care este percepută integritatea celui aflat în fruntea instituției.
Marian Neacșu are o carieră politică îndelungată și a ocupat funcții importante în Parlament și în Guvern. Premierul desemnat Luca Niculescu l-a descris drept un om competent, invocând experiența sa administrativă.
Numai că experiența nu ar trebui să închidă discuția. Dimpotrivă, cu cât funcția este mai importantă, cu atât criteriile de selecție ar trebui explicate mai clar.
Chiar nu exista un alt nume?
Aceasta este întrebarea pe care PSD ar trebui să o primească fără să o considere un atac politic.
Într-o țară cu milioane de cetățeni, cu o administrație publică extinsă și cu numeroși oameni care au lucrat în domeniul siguranței publice, al managementului instituțional sau al administrației, este firesc să ne întrebăm de ce tocmai această nominalizare a fost considerată potrivită.
Nu este suficient să ni se spună că omul are experiență. Trebuie explicat de ce experiența sa îl recomandă pentru acest portofoliu, ce criterii au fost folosite și dacă au fost luate în calcul alternative.
Nu putem afirma, în lipsa unor informații concrete, că nu există persoane mai potrivite. Dar nici partidul care face nominalizarea nu poate cere publicului să accepte alegerea fără întrebări.
Dacă Marian Neacșu a fost considerat cea mai bună opțiune pentru Ministerul de Interne, PSD ar trebui să poată explica transparent de ce. Nu prin invocarea automată a funcțiilor deținute anterior, ci prin argumente legate de responsabilitățile concrete ale ministerului.
Reabilitarea închide un capitol juridic. Nu interzice întrebările publice.
Un argument invocat în apărarea lui Neacșu este reabilitarea. Este un fapt relevant și nu trebuie ignorat. Reabilitarea produce efecte juridice, iar o condamnare din trecut nu poate fi folosită pentru a pretinde, fără alte argumente, că o persoană nu mai are niciun drept în viața publică.
Dar există o diferență între a respecta drepturile unei persoane și a considera că orice întrebare despre trecutul său este nelegitimă.
Cetățenii au dreptul să întrebe dacă o nominalizare este potrivită. Au dreptul să ceară explicații despre criteriile de integritate și despre standardele pe care partidele le aplică propriilor reprezentanți.
Reabilitarea nu șterge obligația politicienilor de a explica deciziile importante. Și nici nu obligă societatea să renunțe la orice dezbatere despre încredere și responsabilitate publică.
Tocmai aici se vede diferența dintre o abordare strict formală și una care pune în centrul guvernării încrederea cetățenilor.
Ce mesaj transmite această nominalizare?
Există riscul ca asemenea decizii să alimenteze percepția că, în politica românească, accesul la funcții importante depinde mai mult de poziția în partid și de experiența acumulată în cercurile puterii decât de un set transparent de criterii profesionale și de integritate.
Aceasta este o problemă mai largă decât persoana lui Marian Neacșu. Este o problemă despre felul în care partidele își selectează oamenii pentru funcții publice și despre standardele pe care le consideră suficiente.
Un partid are dreptul să își propună reprezentanții. Dar, atunci când propune un ministru pentru un domeniu atât de sensibil, trebuie să accepte că alegerea sa va fi analizată atent.
Iar dacă răspunsul la orice critică este că omul are experiență și că între timp a fost reabilitat, discuția rămâne incompletă. Aceste argumente sunt relevante, dar nu răspund singure întrebării privind oportunitatea nominalizării.
România are nevoie de mai mult decât argumentul „se poate legal”
Nu este vorba despre condamnarea perpetuă a unui om pentru o faptă din trecut. Este vorba despre standardele pe care le cerem celor care ajung în vârful instituțiilor statului.
Un ministru nu trebuie să fie doar eligibil. Trebuie să poată explica de ce a fost ales, ce îl recomandă pentru portofoliul respectiv și cum intenționează să câștige încrederea publicului.
În cazul lui Marian Neacșu, PSD și premierul desemnat au obligația politică de a răspunde acestor întrebări. Nu pentru că reabilitarea sa ar fi lipsită de efecte, ci pentru că Ministerul de Interne este o instituție în care încrederea publică are o importanță aparte.
Așadar, întrebarea rămâne: chiar nu se putea găsi un alt om pentru Ministerul de Interne?
Poate că PSD are argumente pentru alegerea făcută. Atunci să le prezinte. Să explice criteriile, să justifice nominalizarea și să arate de ce această opțiune servește interesului public.
Într-o democrație, faptul că o numire este posibilă nu înseamnă că ea trebuie acceptată fără dezbatere. Iar când vorbim despre instituția care trebuie să garanteze respectarea legii, întrebările despre integritate nu sunt un moft și nici o răfuială politică.
Sunt întrebări firești într-o societate care vrea instituții credibile și oameni în funcții publice aleși după criterii explicabile.
Pentru că problema nu este numai cine poate ajunge ministru. Problema este și ce standarde alegem să cerem celor care conduc statul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
