În politica românească, standardele de integritate par să funcționeze diferit, în funcție de numele celui aflat în centrul scandalului și de partidul care îl susține. Cazurile Ionuț Moșteanu și Marian Neacșu readuc în discuție o întrebare esențială: mai reprezintă responsabilitatea publică o obligație pentru toți demnitarii sau a devenit o simplă opțiune politică?
În noiembrie 2025, Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării, după apariția unor informații contradictorii în CV-ul său. Acesta trecuse în documentul său profesional că absolvise Universitatea Athenaeum, deși instituția a confirmat că nu fusese niciodată student acolo. Moșteanu a recunoscut eroarea și a ales să plece din funcție, motivând că nu dorește ca scandalul personal să afecteze activitatea Ministerului Apărării.
Neacșu e lipit de fotoliul ministerial chiar periat de Ioana Dogioiu
Un an mai târziu, pe 9 noiembrie 2026, o investigație publicată de Libertatea îl aduce în centrul unei controverse pe Marian Neacșu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne.
Potrivit investigației, în dosarul său de doctorat de la Universitatea Valahia din Târgoviște ar apărea rezumatul în limba engleză al tezei unei alte doctorande, Ileana Porojan, precum și numeroase asemănări între CV-urile celor doi. Jurnaliștii semnalează inclusiv rubrici identice, formulări preluate și greșeli de redactare comune.
Coordonatorul celor două doctorate a invocat posibilitatea unei erori a secretariatului universității. Doctoranda a declarat că nu știa despre folosirea documentelor sale.
Trebuie precizat că investigația privește documentele din dosarul academic, nu demonstrează că întreaga teză de doctorat a lui Neacșu este plagiată. Tocmai de aceea, este necesară o verificare instituțională serioasă, nu doar explicații sumare.
Dar aici apare adevărata problemă politică: unde este asumarea?
Moșteanu a plecat din Guvern după ce a recunoscut o informație falsă în CV. În cazul lui Neacșu, avem acuzații documentare care ridică întrebări importante despre autenticitatea actelor depuse într-un dosar de doctorat, însă nu avem, până la acest moment, o demisie anunțată.
De ce standardul responsabilității pare atât de diferit? De ce într-un caz demisia este considerată necesară pentru a proteja instituția, iar în celălalt funcția pare să rămână neatinsă, în timp ce explicațiile sunt așteptate?
Nu este vorba despre USR versus PSD și nici despre cine câștigă un meci politic. Este vorba despre credibilitatea instituțiilor și despre respectul față de cetățeni.
Funcțiile publice nu sunt proprietatea personală a celor care le ocupă. Ele presupun responsabilitate, transparență și obligația de a răspunde atunci când apar suspiciuni serioase.
Dacă Moșteanu a considerat că plecarea din funcție este necesară pentru a nu afecta instituția pe care o conducea, Neacșu ar trebui să explice public de ce situația sa nu impune măcar aceeași discuție despre răspunderea politică.
România nu are nevoie de demnitari care se agață de funcții până când scandalul dispare din atenția publică. Are nevoie de oameni care înțeleg că demnitatea unei funcții începe cu respectul față de adevăr.
Moșteanu a plecat. Neacșu rămâne. Dar întrebarea nu este cine rezistă mai mult în funcție, ci dacă mai există un standard comun de integritate pentru cei care conduc România.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
