Timp de trei zile, presedintele Bulgariei, Gheorghi Pirvanov, se va afla la Moscova pentru a marca, impreuna cu gazda si omologul lui, Vladimir Putin, implinirea a 125 de ani de relatii diplomatice intre cele doua state slave. De mentionat ca, anul trecut, Putin s-a deplasat la Sofia tot pentru un jubileu – 125 de ani de la eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Cu alte cuvinte, daca nu exista, pot fi inventate motive pentru o intalnire. Mai ales daca protagonistii au subiecte de -tocat-. Iar Pirvanov a pregatit o agenda bogata de discutii. Decis, potrivit propriilor lui afirmatii, sa confere mai multa consistenta relatiilor bilaterale.
Via Ucraina
In mare parte, convorbirile vor viza aspectele economice ale relatiilor dintre cele doua tari, cu accent pe componenta energetica. Printre altele, Pirvanov s-a declarat dornic sa afle planurile Rusiei privind privatizarea unor obiective energetice din Bulgaria, in ultimul timp un interes major manifestand, in acest sens, societatea -RAO Rossia-. Cotidianul moscovit -Vremia novostei- scria, ieri, ca Rusia este dispusa sa furnizeze energie electrica bulgarilor, via Ucraina si Republica Moldova. Vine apoi Gazprom cu propriile lui proiecte legate in primul rand de perfectarea unor contracte de tranzit, dar fara intermediari si in conditii de egalitate in drepturi pentru parteneri, unul fiind, fireste, Bulgargaz.
Investitii directe
La fel de marete se prezinta intentiile companiei LukOil, preocupat sa-si sporeasca investitiile directe in Bulgaria si care, in anul 2003 au atins 340 milioane de doalari. Acum, grupul petrolier este atras de proiectul referitor la realizarea oleoductului transbalcanic Burgas – Alexandrupolis. In alta ordine de idei, la sfarsitul acestei luni, inceputul lui august, va fi anuntat concursul privind participarea companiilor interesate la constructia unei noi centrale atomice in Bulgaria, la Belene, Rusia numarandu-se deja printre pretendenti.
Mai devreme in UE
Pe hartie totul pare foarte frumos. In practica insa, lucrurile nu mai depind doar de vointa Sofiei sau a Moscovei. Bulgaria este deja membru NATO si a incheiat deja procesul de negocieri cu Uniunea Europeana. Aflat la Sofia, presedintele Parlamentului european, Pat Cox, declara ieri ca Bulgaria ar putea adera la UE mai devreme decat se crede. Fireste, pot fi doar vorbe de incurajare, drumul spre marea familie europeana dovedindu-se, pentru toti cei care l-au urmat, dureros din punct de vedere social. Chiar daca se afla la sfarsit de mandat, Pat Cox nu-si poate permite totusi sa faca declaratii fara acoperire. Poate ca undeva, pe coridoarele institutiilor continentale de la Bruxelles, a fost evocat un asemenea scenariu. Iar daca tinem cont de faptul ca, in mare parte, decizia va fi una politica, totul devine posibil.
Dar daca afirmatiile lui Pat Cox sunt o veste buna pentru bulgari, pentru relatiile economice ale Sofiei cu Rusia, situatia se schimba. O data intrata in UE, Bulgaria va trebui sa accepte noile norme comerciale. Cele practicate de tarile Uniunii. Alte tarife la importul de marfuri, inclusiv la energie, alta baza pentru derularea cooperarii in diferite domenii de activitate. Este, de altfel, una dintre problemele care framanta Moscova, dar si Sofia, si pe care presedintele Pirvanov are de gand sa le abordeze cu Putin. La randul lui, liderul de la Kremlin este nerabdator sa afle impresiile lui Pirvanov de la ultimul summit NATO, de la Istanbul, unde seful statului rus a refuzat sa se duca. Nu mai este pentru nimeni un secret intentia Aliantei de a face din Marea Neagra o mare a NATO. O misiune mult mai usor de indeplinit acum, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei. Turcia este deja membru NATO, iar in ceea ce priveste Ucraina si Georgia, cele doua foste republici sovietice s-au oferit deja sa ajute NATO.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















