Home Actualitate Medicii care l-au operat pe Teoctist, audiati la Colegiul Medicilor

Medicii care l-au operat pe Teoctist, audiati la Colegiul Medicilor

DISTRIBUIŢI

Echipele chirugicale şi anestezice care au participat la intervenţia de prostată la care a fost supus Patriarhul Teoctist vor fi audiate, după 18 octombrie, de Comisia de jurisdicţie a Colegiului Medicilor din România.

-Acum putem audia comisiile chirugicale şi anestezice, întrucât am primit majoritatea puctelor de vedere privind intervenţia, exprimate de către experţii urologi şi ATI-işti cărora le-am cerut acest lucru**, a declarat, în exclusivitate pentru Mediafax, Gheorghe Borcean, preşedintele Comisiei de jurisdicţie.

Potrivit lui Borcean, ca în orice anchetă, colectarea datelor este un proces de durată. -Într-o primă etapă, am adunat punctele de vedere ale unor experţi în urologie şi în terapie intensivă din ţară. De fapt, încă mai aşteptăm câteva. Între timp, respectivele echipe au fost audiate şi de către alte organe de anchetă, la care au fost trimise dosarele. După ce le vom audia şi noi, dar având la dipoziţie şi rezultatele audierilor efectuate de către poliţişti, am putea stabili o concluzie cu privire la intervenţia la care a fost supus Fericitul întru pomenire Părintele Patriarh Teoctist**, a mai spus preşedintele comisiei CMR.

Patriarhul Teoctist a murit în 30 iulie, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după operaţia de prostată la care a fost supus în cursul aceleiaşi zile, la Institutul Clinic Fundeni.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.