Home Sport Nico Rosberg, primul câștigător din 2014

Nico Rosberg, primul câștigător din 2014

DISTRIBUIŢI

Campionul Sebastian Vettel a abandonat în Australia

Marele Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din 2014, a adus mai multe surprize, care nu fac decât să anunțe că vom avea parte de un an spectaculos. Germanul Nico Rosberg, legitimat la Mercedes, a trecut primul linia de sosire, urmat de australianul Daniel Ricciardo (Red Bull) și danezul debutant Kevin Magnussen (McLaren-Mercedes). La mai bine de cinci ore de la încheierea cursei, Federația Internațională de Automobilism a anunțat că ocupantul treptei a doua a podiumului, Ricciardo, a fost descalificat deoarece monopostul său ar fi depășit limita de consum impusă de regulament, 100 de kilograme de combustibil pe oră. Echipa Red Bull a anunțat deja că va contesta această decizie, dar austriecii au șanse mari să rămână fără niciun punct în clasamentul constructorilor după prima etapă, în condițiile în care Sebastian Vettel a abandonat. Campionul mondial al ultimelor patru ediții nu a fost singurul nume mare care nu a reușit să termine cursa, aceeași soartă având-o și echipierul lui Mercedes, britanicul Lewis Hamilton.
Chiar și în aceste condiții, Rosberg nu poate fi considerat, în niciun caz, un câștigător de conjunctură. Germanul a avut prestații foarte bune și la testele dinaintea sezonului, dar evoluția sa de la Marele Premiu de Formula 1 al Australiei a fost absolut încântătoare. Rosberg a plecat al treilea de pe grila de start, i-a depășit rapid pe cei doi adversari din fața sa, Lewis Hamiton și Daniel Ricciardo, apoi a dominat autoritar până la fibnal, reușind să treacă linia de sosire cu un avans de aproape 25 de secunde în fața următorului clasat.
În urma excluderii lui Ricciardo, danezul Kevin Magnussen (McLaren-Mercedes) a urcat pe locul 2, iar coechipierul său, Jenson Button, pe 3, după câștigătorul Nico Rosberg (Mercedes). Ceilalți piloți care au punctat în Australia sunt Fernando Alonso (Ferrari) – locul 4, Valtteri Bottas (Williams) – locul 5, Nico Hulkenberg (Force India) – locul 6, Kimi Raikkonen (Ferrari) – locul 7, Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) – locul 8, Danil Kviat (Toro Rosso) – locul 9 și Sergio Perez (Force India) – locul 10. După prima etapă, clasamentul constructorilor arată în felul următor: McLaren-Mercedes – 33 de puncte, Mercedes – 25 de puncte, Ferrari – 18 puncte, Williams – 10 puncte, Force India – 9 puncte, Toro Rosso – 6 puncte.
A doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din 2014 va avea loc pe 30 martie, în Malaysia, la Sepang.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.