Home Social Alocatii mai mari pentru nou-nascuti, indemnizatii mai mici pentru parinti

Alocatii mai mari pentru nou-nascuti, indemnizatii mai mici pentru parinti

DISTRIBUIŢI

Începând cu acest an, proaspeţii părinţi nu vor mai primi indemnizaţia de 800 de lei pentru creşterea copilului de până la doi ani, respectiv de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap, ci 600 de lei. Prevederea face parte din ordonanţa de urgenţă 148/2005 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. În schimb, conform aceluiaşi act legislativ, alocaţia pentru copiii care îndeplinesc condiţiile de vârstă de mai sus va fi de 200 de lei, în loc de 24 de lei. Practic, aceeaşi Mărie, cu altă pălărie, numai că dacă până acum, suma alocaţiei de stat şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului ajungea la 824 de lei, de la 1 ianuarie 2007, aceasta va fi cu 24 de lei mai mică, adică 800 de lei. De ce era necesară această măsură, explică Maria Muga, secretar de stat în Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. -Suma pe care o vor primi părinţii respectivi va fi de 800 de lei, însă s-a modificat cuantumul celor două ajutoare sociale. S-a luat această hotărâre pentru ca toţi copiii (inclusiv cei ai căror părinţi nu au vechime în muncă) să poată beneficia de o alocaţie de 200 de lei, în loc de 24 de lei, cât aveau până acum-. De indemnizaţia pentru creşterea copilului vor beneficia în continuare numai părinţii care au vechime în muncă de cel puţin 12 luni, în ultimul an anterior datei naşterii copilului. Tot de la 1 ianuarie 2007, se modifică şi cuantumul stimulentului lunar pentru persoanele care se întorc la serviciu în timpul perioadei prevăzute pentru creşterea copilului. Astfel, acestea vor primi 100 de lei, în loc de 300 de lei, cât primeau până în prezent. În această situaţie, plata indemnizaţiei de creştere a copilului se suspendă. Cererile pentru acordarea drepturilor de mai sus şi documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a cărui rază îşi are domiciliul solicitantul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.