Home Actualitate Dosare ale generalilor morti la Revolutia din *89, din nou pe masa...

Dosare ale generalilor morti la Revolutia din *89, din nou pe masa procurorilor

DISTRIBUIŢI

Secţia Parchetelor Militare a redeschis dosarul în care este anchetată moartea generalilor de miliţie, Constantin Vasile Nuţă şi Velicu Mihalea. Acest lucru a fost posibil numai după ce generalul magistrat Dan Voinea a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale (NUP ), dată iniţial în acest caz. Procurorii militari au reluat astfel cercetările privind împrejurările în care elicopterul la bordul căruia se aflau generalii Nuţă şi Mihalea s-a prăbuşit pe 23 decembrie 1989 după ce asupra lui s-a tras cu o armă de calibru 7,62. Procurorii consideră că NUP-ul dispus în aprilie 1995 în această cauză a fost nelegal şi netemeinic deoarece soluţia nu a fost confirmată de către superiorii procurorului care a făcut ancheta în dosar. Cercetările efectuate ulterior de procurori într-o altă cauză, privind tot evenimentele din decembrie 1989 au condus la concluzia că -doborârea elicopterului (…) s-ar putea datora acţiunii sau inacţiunii unor alţi generali aflaţi la conducerea MApN şi a Comandamentului Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene a teritoriului (gl. Militaru Nicolae, gl. Hortopan Ioan, gl. Ruse Iosif, gl. Rotaru)-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.