Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care sunt cercetate aproximativ 20 de persoane printre care şi fostul şef al statului Ion Iliescu, este aproape de finalizare după trei ani de investigaţii şi audieri, au informat ieri surse judiciare. Potrivit datelor oficiale, între 13 şi 15 iunie 1990, în timpul evenimentelor din Bucureşti, au fost ucise şase persoane, alte câteva zeci au fost rănite, iar clădirile Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, precum şi sedii de partide şi alte instituţii importante ale statului au fost devastate. Ancheta privind mineriada din 1990 include acuzaţii precum subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime contra umanităţii. Printre infracţiunile despre care anchetatorii au date că au fost comise în timpul mineriadei din 1990 se află subminarea puterii de stat, subminarea economiei naţionale (Articolul 165), tâlhărie (articolul 211), distrugere, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, arestare ilegală şi cercetare abuzivă, lipsire de libertate în mod ilegal, aplicare de rele tratamente şi crime împotriva umanităţii. La un moment dat, procurorul Dan Voinea a confirmat public că Ion Iliescu este cercetat penal pentru rolul său în evenimentele din 13-15 iunie 1990. În replică, Ion Iliescu aprecia că este o aberaţie să fie trimis în judecată în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, dar a apreciat că procurorii trebuie să facă această anchetă după ce au primit unele sesizări.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















