La începutul sezonului de iarnă al telenovelei -Iubire ca în filme-, producătorii acestui serial au pregătit o surpriză telespectatorilor fideli. Astfel, fanii trupei No Mercy au un motiv în plus de bucurie, pentru că solistul formaţiei, Marty, va apărea în calitate de invitat special în episodul de maine-seară al telenovelei.
Marty a fost foarte încantat de propunerea primită, pe care a acceptat-o fără niciun fel de rezerve. De altfel, această experienţă a marcat pentru el debutul în lumea telenovelelor, deşi a mai jucat pană acum şi în alte producţii americane: -Acesta a fost primul meu rol într-o telenovelă şi în acelaşi timp într-o producţie de televiziune europeană. A fost o experienţă extraordinară-, a declarat, încantat, Marty.
Pe platourile de filmare, No Mercy a smuls rafale de aplauze cu interpretarea hitului -Please don*t go- şi nu a plecat din Buftea fără să facă poze cu admiratorii prezenţi şi fără să ofere autografe. Aşa cum era de aşteptat, artistului portorican i s-au părut -drăguţe şi profesioniste- colegele de secvenţă, Nicoleta Luciu şi Diana Dumitrescu, iar atmosfera a fost una foarte degajată: -Înainte să începem filmările mi-au explicat care este povestea telenovelei şi scenariul secvenţei pe care urma să o filmez. A fost interesantă colaborarea cu echipa de la <Iubire ca în filme>-, a mai adăugat Martin, solistul formaţiei No Mercy.
Producătorii telenovelei anunţă şi alte surprize pentru acest nou sezon al serialului, însă, momentan, nu vor să dezvăluie mai multe detalii în acest sens.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















