Home Social Fumatorii isi refac organismul abia in sapte ani dupa ce au renuntat...

Fumatorii isi refac organismul abia in sapte ani dupa ce au renuntat la tigari

DISTRIBUIŢI

Bolile provocate de fumat sunt încă printre cele mai studiate şi discutate. Cu toate acestea, nu mulţi fumători -se încumetă- să renunţe la acest obicei. Iar dacă există astfel de ambiţioşi, aceştia trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, în primul rand pentru a scăpa definitiv de dependenţă şi în al doilea rand pentru a-şi reface organismul. Conform vicepreşedintei secţiunii de Bronhologie a Societăţii Romane de Pneumologie (SRP), Ruxandra Ulmeanu, consecinţele fumatului se resimt în organism încă şapte ani din momentul în care o persoană a renunţat definitiv la acest obicei. Abia după aceea, şansele acestuia de a face cancer pulmonar scad la fel de mult ca cele ale unui nefumător. Aceasta a mai afirmat că probabilitatea de instalare a cancerului pulmonar în randul fumătorilor este cu aproximativ 80% mai mare decat a celorlalţi, pe langă nenumăratele boli care pot apărea pe parcurs.

Ruxandra Ulmeanu a mai desfiinţat cateva mituri cu care se -amăgeau- fumătorii. Printre acestea, şi ideea conform căreia respiraţia abdominală, spre deosebire de cea toracică, purifică într-o mai mare măsură plămanii. Total neadevărat. Cancerul pulmonar se instalează indiferent de tipul de respiraţie. O altă problemă semnalată de doctorul Ulmeanu a fost faptul că foarte mulţi fumători se mint că nu sunt afectaţi deloc de acest obicei. De fapt, bronşita este deja instalată, iar mai tarziu, aceasta se va transforma în bronşită cronică, care se manifestă prin tuse şi expectoraţie, mai ales dimineaţa. -Ei consideră că acest lucru e normal pentru că sunt fumători şi pun totul pe seama varstei, însă au bronşită deja.-, a avertizat Ulmeanu. În termeni medicali, aceasta se numeşte Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC) şi se manifestă prin tuse, eliminare de spută din piept şi oboseală rapidă la efort. Numărul celor afectaţi de BPOC a crescut simţitor în ultimii ani, fiind înregistrate aproximativ 250.000 de persoane în 2006. Mai grav este faptul că un astfel de bolnav nu se va mai putea reface niciodată integral, chiar dacă se va lăsa de fumat. Desigur, o ameliorare majoră va avea loc, însă acesta nu se va putea compara cu un om care nu a fumat niciodată. Cat despre renunţatul la fumat, Ruxandra Ulmeanu recomandă -viciaţilor- o colaboare stransă cu medicii specialişti. -Nu există un tratament standard. Se face mai întai profilul psihologic şi apoi urmează un tratament individualizat în funcţie de fiecare persoană- , a mai adăugat vicepreşedintele SRP.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.