Refuz
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, refuză să beneficieze de asistenţă medicală coordonată de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), aşa cum prevede o hotărare adoptată în 20 decembrie de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). -Vă comunicăm că Bogdan Olteanu nu este interesat să beneficieze de asigurarea asistenţei medicale organizate şi coordonate de SPP-, se arată într-un comunicat de presă al Cancelariei preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.
Totodată, cel de-al treilea om în stat a solicitat, prin intermediul aceluiaşi comunicat de presă, să fie consultat pe viitor în momentul în care se iau decizii care îl privesc. CSAT a adoptat în 20 decembrie 2006 o hotărare conform căreia asigurarea asistenţei medicale este parte componentă a protecţiei preşedintelui Romaniei, preşedintelui Senatului şi al Camerei Deputaţilor, activitate organizată şi coordonată de Serviciul de Protecţie şi Pază, în colaborare cu Ministerul Apărării.
Negare
-Poveşti vanătoreşti-. Aşa a calificat ieri preşedintele PSD Mircea Geoană zvonurile despre posibila plecare a unor parlamentari social-democraţi la PLD. Geoană s-a declarat convins că niciun parlamentar al PSD nu va demisiona din partid pentru a pleca la formaţiunea condusă de fostul consilier prezidenţial Theodor Stolojan. -Poveşti vanătoreşti, iar cine le aruncă pe piaţă, probabil că nu are altceva mai bun de făcut în lipsă de subiecte politice-, a răspuns Geoană la întrebările ziariştilor despre posibile plecări ale unor parlamentari PSD la PLD. Şi vicepreşedintele PSD Victor Ponta a infirmat aceste zvonuri. -Nu cunosc niciunul atat de inconştient încat să plece la o construcţie care unora le provoacă plansul, altora rasul. De la PSD nu cred că pleacă niciun pesedist normal-, a declarat Ponta.
Migraţie
Deputatul de Dolj Horaţiu Buzatu, unul dintre iniţiatorii PLD, a anunţat ieri că un grup -consistent- de liberali va demisiona din filiala PNL în semn de protest faţă de actuala conducere a PNL Dolj şi a politicii abuzive -promovate- de aceasta, urmand să se înscrie în PLD. -Nu sunt oameni cu funcţii alese întrucat şi-ar pierde această calitate după legea anti-migraţie. Sunt însă preşedinţi de cartier şi simpli membri de partid. Gestul lor vine împotriva politicii abuzive aplicate de actuala conducere a PNL Dolj şi a celor care reprezintă conducerea în filială-, a declarat Buzatu. Primul pas a fost făcut de către 30 de liberali craioveni, care au demisionat ieri după-amiază din organizaţia municipală a PNL şi au anunţat că se vor înscrie în PLD, nemulţumiţi de actuala conducere a filialei, ei scriindu-şi demisiile pe capota unei maşini parcate în faţa sediului PNL Dolj. Secretarul general al PNL Dolj, Cosmin Enea, susţine că numărul celor care şi-au depus demisiile ieri după-amiază nu afectează -prea tare- organizaţia municipală. Pe de altă parte, preşedintele interimar al PLD Hunedoara, senatorul Viorel Arion, care a fost înlăturat de la şefia organizaţiei municipale Hunedoara a PNL prin dizolvarea Biroului Executiv, este acuzat de noua conducere a filialei PNL că a ascuns cereri de intrare în partid.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















