Home Actualitate Realegerea Grațianei Isac în funcția de vicepreședinte al CSM e ilegală

Realegerea Grațianei Isac în funcția de vicepreședinte al CSM e ilegală

DISTRIBUIŢI

Realegerea Grațianei Isac în funcția de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este ilegală, afirmă coordonatorul de programe anti-corupție și justiție a Societății Academice Romåne (SAR), Laura Ștefan. „Alegerile de la CSM prezintă două probleme importante: pe de o parte problema de integritate în ceea ce o privește pe doamna Bejinariu, iar pe de altă parte, prin votul de luni se ajunge la o problemă de ilegalitate în sensul în care vicepreședintele, adică doamna Grațiana Isac, ajunge să fie aleasă pe această funcție pe care a mai ocupat-o o dată în acest mandat al CSM-ului“, a declarat Laura Ștefan.
Potrivit acesteia, legea interzice ca o persoană să ocupe de două ori funcția de președinte sau vicepreședinte al CSM.
„Nu suntem într-o situație în care CSM nu avea ce să facă. Era o soluție foarte simplă la această problemă și anume ca un procuror să ocupe funcția de președinte, iar un judecător se ocupe funcția de vicepreședinte. Suntem în 2010 și cred că orgoliile puteau fi lăsate la o parte“, a mai declarat coordonatorul de programe anti-corupție și justiție a SAR.
Procurorul Grațiana Isac a fost aleasă luni în funcția de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Ea a ocupat funcția și în 2008 și a fost aleasă acum cu majoritate de voturi.
Codruța Kovesi: Candidatura Grațianei Isac nu a fost legală
Procurorul general al Romåniei, Laura Codruța Kovesi, a afirmat, luni, despre candidatura Grațianei Isac pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii că ar fi ilegală, spunånd totodată că o apreciază „foarte mult“ pe aceasta ca procuror.
Procurorul general a apreciat că în alegerile de luni de la CSM a existat un impas legislativ în ceea ce privește alegerea conducerii Consiliului, care trebuie soluționat cåt mai repede.
Întrebată ce se va întåmpla dacă alegerea noii conduceri va fi contestată în instanță, Kovesi a răspuns că, legal, există posibilitatea ca noua conducere să fie suspendată, însă a arătat că nu dorește să facă speculații.
Totuși, Kovesi a opinat că, dacă noua conducere va fi suspendată, activitatea Consiliului va fi perturbată.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.