Home Social Pacienții secțiilor supraaglomerate, internați în secțiile libere

Pacienții secțiilor supraaglomerate, internați în secțiile libere

DISTRIBUIŢI

Nu mai este o noutate că numeroase secții din spitale atåt din Capitală, cåt și din teritoriu sunt supraaglomerate, mai exact într-un pat fiind cåte doi pacienți. În speranța evitării, de acum încolo, a unor asemenea situații, Ministerul Sănătății a dat o dispoziție prin care spitalele își vor putea modifica structura organizatorică în funcție de gradul de ocupare al paturilor.
„Este nevoie de mai multă flexibilitate. Spitalele, unitățile sanitare în general, trebuie să răspundă nevoilor pacienților. Avem unele secții și compartimente supraaglomerate, unde pacienții stau cåte doi în pat și alte structuri în care adresabilitatea este scăzută. Am cerut managerilor să analizeze gradul de ocupare al paturilor și situația din fiecare unitate și le-am dat posibilitatea ca, în funcție de necesități, să poată modifica structura unității sanitare sau, pentru o perioadă determinată, să interneze pacienții unei secții supraaglomerate în alte secții libere, astfel încåt să evităm disfucționalitățile“, a declarat, ieri, ministrul Sănătății, Attila Cseke. Astfel, în situația în care adresabilitatea este crescută într-o anumită specialitate, pentru o perioadă determinată, pacienții pot fi internați în secțiile sau compartimentele cu profil medical sau chirurgical, cu utilizare scăzută, în funcție de patologie și recomandarea medicului epidemiolog. Dacă situațiile de supraaglomerare a unor secții sau compartimente reprezintă o situație permanentă este necesar ca structura organizatorică să fie modificată prin reducerea numărului de paturi la secțiile neutilizate corespunzător și creșterea acestora la cele cu adresabilitate crescută. Cert este un lucru: sistemul nu este bine structurat, după cum a declarat pentru „Curentul“ Romulus Dan Șerban, președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor. „În Romånia, bolnavii vin direct la spital, în loc să treacă mai întåi pe la ambulatoriu. Spitalele îi internează, căci bugetul unităților spitalicești depinde de numărul pacienților internați anual. Cu cåt internează mai mulți bolnavi, cu atåt spitalul este mai bogat. În țara noastră finanțarea spitalelor de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) se face în funcție de numărul de pacienți pe care îi internează într-un an. Astfel, apare și supraaglomerarea unor secții din unitățile spitalicești“, a explicat Romulus Dan Șerban. Acesta a precizat că „este posibil ca pacienții care nu reprezintă cazuri grave și foarte grave dintr-o secție supraaglomerată să fie transferați într-o secție care are și paturi libere. Nefiind cazuri deosebite, acești bolnavi pot fi monitorizați de asistentele medicale și chiar medicii din secția unde au fost transferați“. Potrivit președintelui Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, în fiecare spital, managerul va trebui să discute pe această temă cu șefii de secție, „căci aceștia sunt plătiți în funcție de numărul de paturi pe care îl au în secție și trebuie evitate tensiunile“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.