Home Actualitate Vaccinarea copiilor împotriva virusului AH1N1 – cu acordul verbal al părinților

Vaccinarea copiilor împotriva virusului AH1N1 – cu acordul verbal al părinților

DISTRIBUIŢI

Din prima jumătate a lunii februarie va începe vaccinarea împotriva gripei porcine a copiilor cu vårste cuprinse între 6 și 16 ani, a declarat ieri purtătorul de cuvånt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore. Pentru a-i liniști pe părinți, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adrian Streinu-Cercel, a precizat, ieri, că vaccinarea copiilor nu este obligatorie. Totodată, acesta le-a transmis părinților că pentru imunizarea școlarilor și preșcolarilor nu este nevoie de acordul scris, ci doar de cel verbal: „Cine nu vrea să se vaccineze este liber să decidă. Nu vom obliga pe nimeni. Și mai ales nu am cerut acordul scris al părinților“.
Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că au apărut fel de fel de zvonuri potrivit cărora copiii vor fi vaccinați obligatoriu. „Vom anunța conducerea grădiniței sau școlii că într-o anumită zi va începe vaccinarea. Conducerea face anunțul fie prin lipirea de afișe la avizier, fie în cadrul ședințelor cu părinții. Ar fi bine ca încă de pe acum cadrele didactice să le aducă la cunoștință părinților că au posibilitatea de a opta verbal pentru vaccinarea copiilor“, a adăugat secretarul de stat. În urmă cu două zile, Adrian Streinu Cercel a declarat că vaccinul pentru imunizarea copiilor împotriva AH1N1 va fi gata la sfârșitul lunii ianuarie: „Acum testele efectuate pe 200 de copii au intrat în etapa finală. Un număr de 200.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani va fi vaccinat contra gripei porcine“. Și tot pentru a-i liniști pe părinți, șeful Centrului de Referință pentru Gripă, Viorel Alexandrescu, a declarat ieri că vaccinul împotriva virusului AH1N1 pentru copii este verificat în Germania: „Vaccinul pentru copii este în faza 1 de teste clinice. Testele clinice se fac de către o firmă selectată, care a demarat studiile la copii în loturi selectate, începând cu cei de vârste mari, respectiv 16 ani. După ce vaccinul a fost verificat pe grupele mari, continuă cu cei de 15 ani, 14 ani și tot așa până se ajunge la vârsta de șase luni. Deci, se începe cu cei mari și sunt urmărite reacțiile secundare. Vaccinarea va fi făcută după ce vor fi primite toate rezultatele testelor și vom primi autorizare pentru vaccinarea copiilor“. Viorel Alexandrescu a adăugat că studiile clinice se fac de către o firmă din Timișoara care este autorizată pentru studii clinice la vaccin. Șeful Centrului de Referință pentru Gripă a ținut să precizeze că „firma din Timișoara are o componentă de verificare în Germania. Astfel, firma din Germania este o firmă neutră care ne face o confirmare a unor teste pe care le-am făcut noi“. Până ieri la prânz, totalul cazurilor de îmbolnăviri înregistrate era de 6.255, din care 96 decese. Împotriva virusului pandemic au fost vaccinați până acum 516.905 români.

Un român dintr-o sută moare de gripă porcină
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Sănătății, „rata de fatalitate în gripa cu virusul AH1N1 a crescut, în ultimele șase săptămâni, de peste 13 ori, de la 0,1% la 1,32%, adică un român dintr-o sută moare din cauza gripei porcine“. „Rata deceselor cauzate de gripa cu virusul AH1N1 a depășit-o pe cea prin gripa sezonieră. Astfel, dacă în gripa sezonieră rata de fatalitate a fost de 0,01-0,1 la sută, în gripa pandemică a ajuns la 1,32%“, a afirmat ieri, pentru Mediafax, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adrian Streinu Cercel.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.