Home Social Medicul Simona Zăhan, care a murit în Franța, va fi înmormântată sâmbătă...

Medicul Simona Zăhan, care a murit în Franța, va fi înmormântată sâmbătă în județul Gorj

DISTRIBUIŢI

Trupul neînsuflețit al Simonei Zăhan, medicul anestezist care a decedat în Franța, după ce și-ar fi administrat intravenos o doză de substanțe mortale, a fost adus în țară, joi, sicriul fiind depus la capela Cimitirului Municipal din Târgu Jiu, oraș în care locuiesc părinții acesteia.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al româncei a fost adus în țară de către soțul acesteia și depus la capela Cimitirului Municipal din Târgu Jiu.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al femeii va rămâne la Târgu Jiu până sâmbătă, când va fi dus la Scoarța, localitatea natală a părinților tinerei, unde va avea loc înmormântarea.
Membrii familiei acesteia le-au solicitat jurnaliștilor să le respecte durerea și intimitatea. Apropiați ai familiei au declarat, totuși, că familia tinerei respinge ipoteza potrivit căreia aceasta s-ar fi sinucis.
Simona Zăhan este originară din Târgu-Jiu, mama sa fiind fost profesor de geografie la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Târgu-Jiu, iar tatăl acesteia a lucrat la fosta SNLO.
Femeia, în vârstă de 37 de ani, era căsătorită cu un medic care urma să se angajeze și el la un serviciu de ambulanță din Franța. Ei au un băiețel în vârstă de șase ani și se mutaseră în Châteauroux de patru ani.
Simona Zăhan a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara și și-a făcut rezidențiatul în același oraș, la Spitalul Județean. După rezidențiat, ea s-a angajat la spitalul privat Athena, iar apoi familia s-a mutat în Franța.
Printre cei care au cunoscut-o pe Simona aăhan din perioada rezidențiatului se numără Dan Ilincariu, asistent medical principal al Clinicii ATI din cadrul Spitalului Județean din Timișoara.
"Îmi amintesc de Simona Zăhan. A făcut rezidențiatul la noi, la Spitalul Județean din Timișoara. După rezidențiat, adică în urmă cu patru ani, a plecat din spital și s-a angajat la Spitalul Athena, care este un spital privat. După plecarea de la Spitalul Județean rupsese legătura cu această unitate medicală. Nu părea să aibă probleme, nu a ieșit în evidență ca având probleme de orice natură. ?ê?£tia meserie și o făcea foarte bine", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Dan Ilincariu.
Întrebat care au fost motivele plecării femeii la muncă în Franța, Ilincariu a spus că "nimeni nu pleacă de drag de aici".
"Posibil că a plecat în Franța la muncă pentru că a vrut să își facă o viață mai bună acolo. Nimeni nu pleacă de drag de aici", a afirmat el.
La rândul său, Ovidiu Bedreag, medic primar al Clinicii ATI din cadrul Spitalului Județean din Timișoara, a fost coleg cu Simona Zăhan, pe care a caracterizat-o drept "o foarte bună profesionistă".
"Am fost colegi. A fost o foarte bună profesionistă, nu a avut niciun fel de problemă pe perioada rezidențiatului, a fost perfect echilibrată. A fost un medic rezident absolut în regulă, fără probleme de adaptare ori de altă natură. Cu siguranță și-a luat rezidențiatul cu o notă foarte bună pentru că a fost un medic foarte bun", a spus Bedreag.
Întrebat despre motivele plecării ei în Franța, Bedreag a spus că acestea țin de proasta salarizare a cadrelor medicale în România.
"Motivele plecării Simonei sunt motivele oricărui medic care alege să plece din România: că nu se scot posturi la concurs, că nu se găsesc locuri de muncă stabile în sistem, că munca nu este bine plătită. Simona se angajase înainte de plecare la un spital privat mare din Timișoara, dar care este destul de dezechilibrat. Nu știu ce s-a putut produce cu ea, acolo, în Franta. Suntem triști pentru ceea ce s-a întâmplat", a spus dr. Ovidiu Bedreag.
Sinuciderea Simonei Zăhan, care lucra ca anestezist la un spital din Châteauroux, oraș aflat în centrul Franței, a generat o revoltă printre colegii acesteia, care se plâng că sunt nevoiți să lucreze foarte multe ore pe săptămână, în detrimentul familiei, relata La Nouvelle République, în ediția online.
Femeia a decedat duminică, după ce și-ar fi administrat intravenos o doză de produse mortale, în spitalul în care lucra, la Châteauroux.
Colegii săi sunt devastați de moartea acesteia: "Suntem o mică familie aici. Petrecem atâtea ore împreună. Uneori stam aici mai mult decât acasă. În plus, colega noastră care s-a sinucis tocmai terminase o săptămână de 78 de ore".
Ei sunt furioși pe declarațiile ministrului francez al Sănătății, Marisol Touraine, cu privire la acest caz: "Nu poate fi lăsată să spună că nu din cauza activității sale la spital s-a întâmplat acest lucru și că era pur și simplu o femeie din România căreia i se făcuse dor de țară! Ea se numea Simona și era ca și noi, de origine străină, dar ca și noi, epuizată și obosită".
Simona era foarte apropiată de două colege, care aveau și ele copii. "Nu ne vedem copiii suficient. Împărtășeam acest sentiment toate trei. Eu am descoperit-o, duminică dimineața, când am preluat garda. Dar noi nu spunem că din cauza aceasta s-a sinucis Simona. Îi respectăm gestul. Fără să încercăm să judecăm de ce. În schimb, ministrul care nu o cunoștea, care nu a venit aici niciodată, nu știa dacă se simțea sau nu bine în pielea ei (…) Considerăm că declarațiile ei sunt o injurie la adresa Simonei", a declarat una dintre ele.
"Ministrul știe că ea tocmai terminase o săptămână de 78 de ore de muncă? ?ê?£tie că ne lipseau, înainte de această dramă, doi anesteziști? ?ê?£tie că suntem cu toții extenuați? Exercităm o profesie dificilă și exigentă. Simona era o profesionistă excelentă. Se dedica muncii, în detrimentul soțului și fiului ei de șase ani", au adăugat colegii româncei.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.