Planul guvernului de a majora salariile demnitarilor nu este privit cu ochi buni de clasa politică românească. Dorinţa executivului nu găseşte susţinere la nivel politic. În cadrul guvernului există o preocupare intensă cu privire la creşterea indemnizaţiilor demnitarilor. Surse din executiv ne-au declarat în urmă cu doar două zile că, la presiunile miniştrilor, mai ales a celor care trăiesc din salariu, guvernul analizează oportunitatea majorării indemnizaţiei demnitarilor, considerând că astfel vor fi eliminate diferenţe salariale dintre aceştia şi unii funcţionari publici care beneficiază de sporuri salariale. Preocuparea pentru acest subiect s-a intensificat după ce miniştrii au ajuns la concluzia că există funcionari publici care au venituri lunare mai mari decât ei. Parlamentarii români, fie ei din Opoziţie sau de la Putere nu sunt de acord cu ideea executivului de a majora salariile demnitarilor şi spun, cel puţin la nivel declarativ, că nu vor susţine un astfel de demers. Unii dintre ei înţeleg nemulţumirea demnitarilor, care au salarii mult mai mici decât demnitarii europeni, dar totuşi spun că se gândesc şi la românii care au salarii mizere, de 3, 4 milioane. Politicienii se jură, rămâne de văzut dacă vor fi prinşi -cu raţa-n gură-. Un lucru este cert, cel puţin în tabăra Alianţei. În timp ce democraţii declară că nu vor accepta creşterea indemnizaţiilor, liberalii se codesc când vine vorba de un răspuns.
Democraţii promit că nu vor vota
Deşi sunt parteneri de guvernare, în eventualitatea în care intenţia guvernului de a majora salariile demnitarilor s-ar materializa, democraţii nu ar susţine un astfel de proiect de demers.
Vicepreşedintele PD, Ioan Oltean, a spus că într-o oarecare măsură cererea executivului ar fi îndreptăţită, dar nu este oportună.
-Cererea guvernului ar fi îndreptăţită pentru că sunt mulţi demnitari care au salarii mult mai mici decât anumiţi funcţionari publici, dar totuşi această idee nu este una oportună. Nu cred că acum este momentul. Acum trebuie să ne gândim la cei care au salarii de 3, 4 milioane. PD nu a luat în calcul o astfel de posibilitate şi pot să vă spun că Partidul Democrat nu ar susţine un astfel de proiect legislativ-, ne-a declarat liderul PD, Ioan Oltean.
Liberalii nu comentează
Senatorul liberal, Puiu Haşotti, nu a dorit să comenteze acest subiect foarte mult pentru că- nu există deocamdată un proiect-. Puiu Haşotti a spus că va aştepta ca executivul să adopte un proiect de act normativ şi abia după aceea va putea să exprime un punct de vedere. Nici senatorul PNL, Teodor Meleşcanu nu a dorit să comenteze acest subiect, spunând că nu ştie nimic despre această intenţie a guvernului.
UDMR-iştii înţeleg nemulţumirea demnitarilor
UDMR-iştii consideră că cererea executivului ar putea fi îndreptăţită. Senatorul UDMR, Eckstein Kovacs, a spus că într-adevăr există mari discrepanţe între salariile unor miniştri şi cele ale unor funcţionari publici.
-Sunt unele lucruri care sunt nelalocul lor. Cred că este îndreptăţită o reaşezare a drepturilor băneşti ale demnitarilor-, a opinat senatorul UDMR.
PRM-iştii refuză din start
Liderul PRM, Lucian Bolcaş, s-a arătat intrigat de o astfel de idee şi spune că în nici un caz PRM nu ar vota un astfel de proiect legislativ.
-PRM nu ar susţine un astfel de proiect de lege pentru că este vorba de decenţă iar noi ne raportăm la cetăţenii care ne-au ales. Considerăm că s-ar crea o discrepanţă mult prea mare între oamenii de rând care au salarii mizere şi demnitari-, a declarat Lucian Bolcaş.
PSD consideră jignitor gestul guvernului
Social-democraţii găsesc intenţia executivului şi a premierului Călin Popescu Tăriceanu de a majora indemnizaţiile demnitarilor ca fiind -inacceptabilă-.
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a criticat -preocuparea guvernanţilor pentru propriile venituri-, apreciind că aşteptările în acest sens existente în rândul profesorilor, cadrelor medicale, funcţionarilor publici şi pensionarilor -nu au contat în ochii guvernului-.
-Nu mă miră intenţia guvernului de a majora indemnizaţiile demnitarilor, în condiţiile în care primele măsuri pe care guvernul PNL-PD le-a luat imediat după preluarea puterii, în ianuarie 2005, a fost să mărească lefurile demnitarilor. Este o formă de dispreţ la adresa cetăţenilor ţării, a pensionarilor şi a românilor cu venituri reduse-, a declarat el.
Secretarul general al PSD a precizat că social-democraţii nu vor vota un astfel de act normativ dacă acesta va ajunge în parlament, motivând că aşteptările PSD privesc alocarea resurselor bugetare prioritare pentru creşterea veniturilor mici şi nu pentru -îndestularea guvernanţilor-.
PC: salariile demnitarilor nu sunt o prioritate
Conservatorii cer guvernului să se raporteze la nivelul salariilor din România şi nu la cele europene. Deputatul PC, Petru Călian, recunoaşte că salariile demnitarilor români sunt foarte mici în comparaţie cu cele ale demnitarilor europeni, dar susţine că executivul trebuie să ia în considerare nivelul de trai din România, nu din UE.
-O eventuală creştere a salariilor demnitarilor ar trebui să fie la nivelul creşterilor salariale în general. În nume personal nu voi susţine un astfel de proiect de lege pentru că societatea românească în general o duce foarte prost şi nu salariile demnitarilor sunt o prioritate-, a declarat Petru Călian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















