Un băiat în vårstă de 10 ani din București, rămas nesupravegheat, a urcat, în zona Cheilor Tătarului din Munții Bucegi, pe o ståncă de 20 de metri înălțime și nu a mai putut să coboare, stånca fiind acoperită cu zăpadă și gheață. După aproape două ore, jandarmii montani și salvamontiștii au reușit să coboare copilul cu o coardă.
În numai 24 de ore, jandarmii montani au acordat primul ajutor unui număr de șapte turiști, printre care și doi copii, care au suferit accidente pe pårtiile de schi. În urmă cu două zile, pe pårtia de schi „Clăbucet Sosire“ din județul Brașov, patru turiști au suferit fracturi și entorse. Aceștia au primit primul ajutor din partea jandarmilor montani, ulterior fiind preluați de echipaje ale ambulanței. În județul Maramureș, jandarmii montani au intervenit în cazul unei fetițe de patru ani cu fractură la piciorul stång și a unei fetițe de șase ani care acuza dureri la piciorul stång. Tot jandarmii maramureșeni au acordat primul ajutor unei femei care acuza dureri la nivelul picioarelor. În stațiunea montană Parång din județul Hunedoara, patrula de jandarmi montani a găsit, în zona rampei intermediare de transport pe cablu, o femeie îmbrăcată sumar, despre care ulterior s-a stabilit că fugise de la Sanatoriul de Psihiatrie din localitatea Zam. Femeia a fost transportată la spital de un echipaj SMURD, fiind în șoc hipotermic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















