Dana Nălbaru are o -fetiţă de nota 10-
Dana Nălbaru, fosta componentă a trupei Hi-Q este prima vedetă care a născut în 2007. Fericitul eveniment a avut loc vineri după-amiază, la o clinică particulară din Capitală. Dana a născut o fetiţă de 3,6 kilograme, care a primit la naştere nota 10 din partea medicilor şi care va fi botezată Sofia. Cel mai probabil, fetiţa va fi botezată chiar de naşii pe care cuplul i-a avut şi la nuntă. Cântăreaţa şi soţul ei, actorul Dragoş Bucur sunt extem de încântaţi de faptul că micuţa este sănătoasă şi că nu au apărut complicaţii pe parcursul sarcinii. Cei doi sunt convinşi că cel de-al treilea membru al familiei le va schimba viaţa în bine şi îi va apropia şi mai mult.
În afară de primul trimestru al sarcinii, când avea greţuri destul de des, Dana nu s-a confruntat cu probleme majore pe parcursul sarcinii. Fiind o fire foarte energică, ea a mers tot timpul la sală pentru a se menţine în formă şi chiar, din cauza plictiselii, l-a ajutat pe soţul său la firma pe care o deţine. În ceea ce priveşte cariera artistică, Dana nu este foarte hotărâtă. Momentan, se va dedica în totalitate copilului, după care se va gândi dacă să revină sau nu pe scena muzicală.
Monica naşte săptămâna aceasta
S-au hotărât. Moştenitoarea imperiului Columbeanu, Irina, se va naşte la o clinică din Bucureşti, iar evenimentul va fi transmis în direct la B1 TV. Monica, în vârstă de 20 de ani a ales să nască pe cale naturală. Nici Monica nu a avut probleme pe parcursul sarcinii, ea ţinând în permanenţă un regim alimentar datorită căruia nici nu a acumulat prea multe kilograme în plus în aceste nouă luni. Pentru venirea pe lume a micuţei Irina, totul este pregătit până la cele mai mici detalii. Camera ei este de mult timp aranjată şi decorată, iar hăinuţele au fost cumpărate, majoritatea, din străinătate. Irinel este extrem de încântat de faptul că va deveni tată pentru prima oară în cei 50 de ani de viaţă, astfel că abia aşteaptă să trimită sms-uri personalizate tuturor cunoscuţilor. Imediat după naştere, Monica intenţionează să revină la programul obişnuit şi să meargă la facultate să dea examenele, având în vedere că este în sesiune.
Băieţelul Sandei se va numi Bogdan
Sanda Ladoşi şi iubitul său Ştefan Tache vor deveni părinţii unui băieţel care se va numi Bogdan, nume care în limba slavă înseamnă -Dar de la Dumnezeu-. Cei doi chiar îşi doreau să aibă un băiat şi iată că visul lor se va împlini foarte curând, pe la începutul lunii februarie. Sanda a avut o sarcină fără probleme şi, la fel ca şi Dana Nălbaru, ea a a mers la sală şi a făcut gimnastică de întreţinere în toată această perioadă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















