Home Actualitate Comisia de la Poarta Albă a decis: Borcea și frații Becali vor...

Comisia de la Poarta Albă a decis: Borcea și frații Becali vor pleca în altă pușcărie!

DISTRIBUIŢI

Frații Victor și Giovani Becali și Cristian Borcea își vor executa pedeapsa în regim închis, a decis, miercuri, Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenție de la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Poarta Albă, urmează ca decizia comisiei să fie comunicată Administrației Naționale a Penitenciarelor, care va stabili apoi în ce penitenciar vor fi mutați cei trei condamnați în dosarul "Transferurilor".
"Comisia întrunită astăzi a decis ca cei trei să execute pedeapsa în regim închis, ceea ce înseamnă că vor fi mutați din Penitenciarul Poarta Albă. Cum am mai spus, aici se poate executa pedeapsă numai în regim deschis și semideschis. Este posibil și în regim închis, dar numai pentru persoanele lipsite de libertate care se află în tranzit, cu un proces pe rolul instanței spre exemplu. Sunt aduși aici, apar în fața magistraților, iar apoi se întorc la penitenciarul de unde provin", a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan.
El a precizat că penitenciarele aflate în apropierea județului Constanța în care cei trei ar putea fi transferați sunt cele din Slobozia sau Tulcea, ori Rahova din București.
Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit marți, în cazul a trei dintre condamnații din dosarul transferurilor – Gică Popescu, Mihai Stoica și George Copos -, ca aceștia să efectueze pedepsele în regim închis de detenție, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Penitenciarului Rahova.
Miercuri, perioada de carantină va expira și pentru al optulea condamnat din dosarul transferurilor, Gheorghe Nețoiu, încarcerat la Penitenciarul Craiova. Marian Gînjoveanu, purtătorul de cuvânt al unității de detenție, a precizat că, cel mai probabil, comisia din penitenciar se va întruni până la sfârșitul acestei săptămâni, pentru a stabili regimul de detenție în cazul lui Nețoiu.
Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedepse mai mari de trei ani, dar care nu depășesc 13 ani.
În schimb, regimul semideschis se aplică inițial deținuților condamnați la pedepse mai mari de un an, dar care nu depășesc trei ani.
Curtea de Apel București i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani și șase luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, iar pe Gigi Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.
Avocații lui Mihai Stoica și Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel București contestație în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători.
Sesizarea lui Mihai Stoica a avut primul termen de judecată în 21 martie. Instanța a amânat atunci judecarea pentru 4 aprilie, întrucât decizia din dosarul transferurilor de jucători nu a fost motivată.
Contestația lui Cristian Borcea a fost înregistrată în 12 martie și va fi judecată în 28 martie.
și avocații lui Ioan și Victor Becali au depus, în 14 martie, la Curtea de Apel București, contestații în anulare, care se vor judeca la 11 aprilie, în dosare separate.
Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.