Fiul lui Osama bin Laden, Omar, a declarat, într-un interviu, că liderul rețelei teroriste al-Qaida și-a satisfăcut dorința de a umili SUA și, probabil, nu va mai lansa atacuri de anvergură. Omar avertizează și asupra faptului că moartea tatălui său nu ar aduce nimic bun, dimpotrivă, ar putea duce la atacuri foarte neplăcute din partea militanților. Fiul teroristului consideră că Obama a făcut o greșeală cånd a suplimentat trupele din Afganistan, susținånd că era mai bun un armistițiu, pentru că Afganistanul nu poate fi învins. Bin Laden Jr. a mai spus că tatăl său a fost încåntat cånd americanii l-au votat pe Bush în 2000, precizånd că acesta era exact tipul de președinte de care aveau nevoie SUA: „Unul care va ataca, va cheltui banii și va diviza țara“. El consideră că viața tatălui său este valoroasă pentru America: „Tatăl meu are un scop religios. Este controlat de regulile Jihadului și omoară doar dacă el crede că e necesar. Nu are nevoie să mai lanseze atacuri. Din momentul în care America s-a deplasat în Afganistan, planul lui a funcționat. El a cåștigat deja“, a adăugat Omar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















