De acum înainte, românii vor putea călători fără vize în Ucraina, iar vecinii noştrii vor intra în ţara noi cu vize gratuite. Aşa au decis ieri preşedinţii celor două ţări, Traian Băsesu şi Viktor Iuşcenko. În prezenţa unui numeros public, ei au inaugurat ieri noul pod peste Tisa şi a punctului de trecere a frontierei de la Solotvino-Sighet. La convorbirile desfăşurate cu acest prilej, cei doi şefi de stat au discutat despre problemele mai mult sau mai puţin dureroase din relaţiile bilaterale şi au stabilit altă întrevedere în luna aprilie la Bucureşti. Preşedintele Băsescu a spus că ţara noastră a devenit o punte între Ucraina în Uniunea Europeană şi a asigurat că, în delicata chestiune a delimitării faliei continentale şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră, România va respecta decizia Curţii de justiţie de la Haga. În termeni similari s-a exprimat şi Iuşcenko, subliniind, în acelaşi timp, importanţa deosebită a dialogului dintre cele două ţări. El a oferit sprijinul Ucrainei în realizarea proiectului energetic Nabucco, s-a arătat interesat de privatizarea uzinei Daewoo de la Craiova. În acest context, preşedintele Băsescu a declarat că România gestionează un fond de 120 milioane de euro pentru cooperarea şi dezvoltarea relaţiilor de vecinătate între România, Ucraina şi Republica Moldova.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















