Anca Badiu, fosta componentă a trupei Class declară despre ea că este o persoană foarte fidelă şi chiar că ar fi în stare să renunţe la muzică dacă ar întâlni bărbatul vieţii sale. Cu toate acestea, se pare că Anca nu s-a întâlnit până acum cu o astfel de situaţie, astfel încât să fie pusă să aleagă între cariera muzicală şi viaţa de familie.
Până acum, viaţa sentimentală a Ancăi nu a fost totuşi foarte mediatizată. Anca a trăit o parte a vieţii sale în Italia, unde chiar s-a căsătorit cu un cetăţean italian. Însă relaţia nu a mers tocmai bine, astfel încât cântăreaţa s-a hotărăt să divorţeze. Numai că procedurile de divorţ în Italia sunt foarte dificile, iar o despărţire oficială durează aproximativ patru ani de zile. Totuşi, Anca a depăşit cu bine momentul şi este foarte fericită că a încheiat cu bine acest divorţ la sfârşitul anului trecut.
Aceasta nu este singura schimbare fericită din viaţa Ancăi. După despărţirea de trupa Class, ea se va relansa în muzică solo foarte curând, sub numele de scenă Anka. Ea a început să lucreze la acest proiect solo de anul trecut, dar nu a vrut să dezvăluie foarte multe detalii până la finalizarea acestuia. Primul său single de numeşte -Nopţi de dor- şi beneficiază deja de un videoclip de excepţie, care a costat aproximativ 30.000 de euro. În luna februarie, Anka va lansa şi primul album din cariera solo, de care este foarte mulţumită şi la care a lucrat cu mai mulţi compozitori foarte cunoscuţi din ţară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















