Peste 35.000 de elevi din clasele a XII-a au participat la simularea probei de evaluare a competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, cei mai mulți obținånd punctaj echivalent nivelului mediu de cunoștințe. Potrivit Ministerului Educației, la simularea care s-a desfășurat la mijlocul săptămånii trecute s-au înscris 69.304 de elevi și au participat 35.548, cei mai mulți în județele Suceava – 3.687, Dolj – 3.034 și Iași – 2.839. Astfel, procentul de participare la simularea probei de evaluare a competențelor digitale a fost de 51,29%. Cåt despre calificativele primite de elevii participanți, 5.033 de liceeni s-au încadrat în punctajul aferent categoriei utilizator începător, 12.488 – la utilizator mediu, 10.955 – la utilizator avansat și 7.072 – la utilizator experimentat. Potrivit Metodologiei de organizare și desfășurare, nivelul de competență digitală a candidatului se stabilește astfel: 0-25 puncte – utilizator începător, 26-50 puncte – utilizator de nivel mediu, 51-74 puncte – utilizator avansat, 75-100 puncte – utilizator experimentat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















