
Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat vineri că, în cazul în care Biroul Electoral Central va valida candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, ANI va utiliza toate instrumentele juridice pe care le are pentru ca hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție să fie pusă în aplicare.
"Vom utiliza toate instrumentele juridice pe care le avem, până la urmă nu este vorba de candidatura domnului Diaconu, este vorba de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru toată lumea. Sunt multe candidaturi, ANI nu se raportează la o persoană anume, ci se raportează la o decizie a justiției care trebuie pusă în aplicare ca în orice stat de drept cu valori democratice solide, membre ale UE și NATO", a declarat Georgescu.
?ê?£eful ANI a participat vineri la seminarul "Măsuri anti-fraudă privitoare la achizițiile publice din Piața Unică a Uniunii Europene. Soluții legislative, instituționale și tehnice", organizată de Partnership for Social Development (Croația) și Expert Forum (România).
Miercuri, Horia Georgescu i-a transmis judecătorului Florentin Drăguț, președintele Biroului Electoral Central, că Mircea Diaconu nu îndeplinește condițiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European.
Conform unui comunicat de presă , Georgescu invoca în acest sens mai multe acte normative, dar și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3104/2012, definitivă și irevocabilă, prin care a fost respins recursul formulat de Mircea Diaconu față de raportul prin care ANI a constatat incompatibilitatea sa, întrucât a fost în același timp senator și director al Teatrului "C.I. Nottara".
Horia Georgescu preciza că o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremației interesului public și integrității în exercitarea funcției publice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















