Reprezentanţii Partidului Romania Mare în Parlamentul European fac parte din ceea ce presa britanică numeşte -noua forţă politică a UE-, adică grupul de extremă-dreaptă al PE. Ar suna măgulitor dacă aceeaşi presă britanică nu le-ar face şi portretul celor care sunt în acest grup politic proaspăt înfiinţat: -persoane care urăsc ţiganii, negaţionişti, xenofobi, homofobi, antisemiţi-. Aceasta titrează în ediţia de ieri cotidianul britanic de centru-stanga -The Independent-. Cotidianul britanic precizează că Romania este reprezentată de cinci membri ai PRM – pe care ziariştii britanici îl consideră o organizaţie -rasistă, homofobă, care a votat împotriva aderării la UE. Printre altele, partidul îi dispreţuieşte pe etnicii maghiari, pe evrei şi pe ţigani-. Pretinzand că se bucură de sprijinul a 23 de milioane de europeni, ultranaţionaliştii au reuşit să reunească suficienţi europarlamentari pentru a forma un grup politic oficial, ceea ce demonstrează puterea din ce în ce mai mare pe care o reprezintă pe continent extrema-dreaptă, comentează cotidianul britanic. Înfiinţarea grupului politic de extremă-dreaptă le permite celor 20 de parlamentari care îl formează să -se exprime pe mai mulţi bani şi să aibă mai multă influenţă politică în Parlamentul European-, sunt de părere ziariştii britanici. În ciuda eforturilor depuse de ani de zile pentru contracararea coagulării unui astfel de grup, este pentru prima dată de la sfarşitul celui de-al Doilea Război Mondial cand partidele naţionaliste şi de extremă-dreaptă reuşesc să obţină acest lucru în urma unor alegeri municipale, regionale, naţionale sau europene. Acest lucru nu ar fi reuşit fără sprijinul consistent al partidelor de extremă-dreaptă din Romania şi Bulgaria. Nu trebuie uitat că cele două ţări au -oferit- parlamentarilor de extremă-dreaptă cei 6 reprezentanţi care le mai lipseau pentru alcătuirea grupului. -Aderarea Romaniei şi Bulgariei la UE a adus însă suficiente forţe extremei-drepte pentru a forma un bloc în Parlamentul European-, comentează – The Independent-. Pentru a scoate în evidenţă şi mai bine calităţile extremiste ale europarlamentarilor din grup, ziariştii britanici oferă amănunte legate de ceea ce le place sau nu noilor europarlamentari. Astfel, *The Independent- precizează că din grup face parte şi bulgarul Dimitar Stoianov, care, la cei 23 de ani ai săi, este cel mai tanăr europarlamentar. -Chiar şi sunetul telefonului său indică poziţiile radicale pe care le împărtăşeşte-, scrie -The Independent-. Melodia este o veche baladă bulgară care, după cum a explicat Stoianov, -povesteşte despre atrocităţile armatei turce în al doilea război din Balcani, despre cum raurile erau înroşite de sange, despre plansul văduvelor şi cere poporului să lupte pentru Bulgaria-. Pe langă romani şi bulgari, -The Independent- nu uită nici de ceilalţi membri ai noului grup politic, din Marea Britanie fiind Ashley Mote, care a fost dat afară din Partidul Independenţei Regatului Unit după ce a fost judecat pentru fraudă. Din Austria este reprezentantul Partidului Libertăţii, care a promis legi antiimigraţie mai stricte, Italia este reprezentată de fiica fostului dictator Mussolini, Alessandra Mussolini, fost fotomodel, şi Luca Romagnoli.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















