Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat (PNG-CD) nu se va alătura grupului de extremă- dreaptă din Parlamentul Europei. Afirmaţia aparţine vicepreşedintelui partidului condus de Gigi Becali, deputatul Vlad Hogea, care a precizat că în eventualitatea în care va reuşi să acceadă în legislativul de la Strasbourg, PNG-CD nu se va afilia grupului naţionalist din Parlamentul Europei, la care a aderat Partidul Romania Mare.
-PNG-CD nu are nici un fel de afinitate politică cu formaţiunile politice care au decis să constituie această alianţă şi, de aceea, nu este interesat de o astfel de uniune-, a declarat deputatul Vlad Hogea. Lista PNG-CD pentru PE va fi deschisă de preşedintele partidului, Gigi Becali, acesta anunţand însă că urmează să se retragă din Parlamentul European după alegeri. Vicepreşedintele Noii Generaţii, Vlad Hogea, este şi el unul dintre cei care vor ocupa posturile -eligibile- de pe lista formaţiunii conduse de finanţatorul echipei Steaua Bucureşti. Alături de Hogea, pe lista PNG-CD se vor mai afla foarte probabil analistul politic Dan Pavel, actorul Ion Dichiseanu şi medicul Florin Mătrescu. Referitor la şansele PLD de a accede în legislativul de la Strasbourg, Vlad Hogea şi-a exprimat rezervele faţă de posibilitatea ca formaţiunea condusă de Theodor Stolojan să obţină la alegerile din 13 mai un -scor atat de bun-, încat să poată trimite în Parlamentul European -măcar un reprezentant-. -Această formaţiune politică nu va fi în stare să depună o listă proprie de candidaţi pentru Parlamentul Europei, pentru că, potrivit reglementărilor în vigoare, este nevoie de obţinerea a 200.000 de semnături pentru a putea depune liste de candidaţi-, este de părere Hogea. Vicepreşedintele PNG-CD a afirmat că, în opinia sa, PLD se va alătura PD pentru a merge pe o listă comună la alegerile europarlamentare din primăvară, formaţiunea condusă de Theodor Stolojan urmand să propună -două nume din grupul de iniţiativă privind constituirea PLD- pe poziţii eligibile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















