Home Politic Guvernul face evaluarea Castelului Bran

Guvernul face evaluarea Castelului Bran

DISTRIBUIŢI

Valoarea Castelului Bran va fi evaluată de o comisie de experţi desemnată de Ministerul Culturii. După ce va fi stabilit un preţ pentru vanzarea castelului, statul îşi va exercita dreptul de preemţiune. Ministrul Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, a precizat însă că această comisie de experţi va putea fi înfiinţată numai după ce reprezentanţii Casei de Habsburg, moştenitorii castelului Bran, vor cere oficial Ministerul Culturii să facă o evaluare a imobilului. -Evaluarea se face după primirea unei oferte, nu înainte. Eu nu pot, potrivit legii, să demarez o evaluare atâta timp cât ministerul nu primeşte o solicitare şi o ofertă din parte lui Dominic de Habsburg. Până în acest moment nu există o solicitare formală-, a declarat ministrul Culturii. Adrian Iorgulescu a precizat că au apărut informaţii false cu privire la retrocedarea Castelului Bran. Astfel, Iorgulescu a spus că decizia de restituire a castelului a aparţinut directorului Muzeului Bran, care, -potrivit legii, era singurul care putea semna un asemenea document-, şi nu Ministerului Culturii. Totodată, ministrul Culturii a subliniat că restituirea castelului este legală. -Nu există niciun fel de dubiu. Dominic de Habsburg şi surorile sale sunt moştenitorii de drept ai castelului Bran-, a declarat Iorgulescu. Retrocedarea Castelului Bran proprietarilor de drept, respectiv familiei de Habsburg, a stârnit un adevărat scandal. Proprietarii Castelului au făcut la sfarsitul anului an o ofertă de vânzare a castelului Consiliului Judeţean Braşov, cerand pentru imobil 60 milioane de euro. Ministrul Culturii a ţinut să precizeze că statul are drept de preemţiune şi în cazul în care proprietarii vor vinde Castelul altcuiva, atunci statul va confisca toate bunurile din imobil. Iorgulescu a amintit că în acordul de retrocedare a Castelului este prevăzut că imobilul îşi va păstra destinaţia actuală – cea de muzeu – pentru trei ani şi va fi condus de un Consiliu de Administraţie stabilit de Ministerul Culturii. -Teoretic, proprietarul îi poate schimba destinaţia (după expirarea acordului iniţial – n.r.), dar este puţin probabil-, a declarat ministrul Culturii.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.